Programul Visa Waiver rămâne 'o prioritate' pentru România, a precizat liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, în cadrul întâlnirii oficiale cu delegaţia Congresului Statelor Unite, aflată în vizită la Bucureşti.
'Programul Visa Waiver rămâne o prioritate pentru USR şi România. Am transmis mesajul a milioane de români din ţară şi din Diaspora. Este timpul ca românii să poată călători liberi în SUA, ca parteneri egali. În baza parteneriatului strategic, România şi Statele Unite vor continua să colaboreze pentru o lume mai sigură şi prosperă', a scris Moşteanu, pe Facebook.
El a menţionat că discuţiile au vizat consolidarea relaţiilor bilaterale şi necesitatea continuării cooperării militare dintre România şi Statele Unite. În acest context, a subliniat importanţa menţinerii unei prezenţe consistente a trupelor americane pe flancul estic al NATO, precum şi a creşterii investiţiilor în securitate şi apărare din partea României şi a partenerilor europeni.
'Am transmis susţinerea noastră pentru eforturile depuse de Statele Unite în medierea unei păci juste care sa pună capăt războiului ilegal al Rusiei în Ucraina şi de stabilire a unui sistem de garanţii pentru securitatea regională. De asemenea, am subliniat cât de important este să se caute o soluţie pentru dezescaladarea tensiunilor economice care afectează întreaga Europă. Un război al taxelor ar afecta şi antreprenorii din România, în special industria auto, care trebuie apărată', se mai arată în postare.
Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, alături de senatoarea USR Simona Spătaru, a participat marţi la o întâlnire oficială cu membrii delegaţiei bipartizane a Congresului Statelor Unite, aflată într-o vizită în România, informează USR.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.04.2025, 18:47)
Trădătorul asta nu trebuie promovat și ascultat ..
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.04.2025, 18:47)
Un tradator pucist mai are tupeul sa cuvante!!!!Acum ca toata baza partidului lui il acuza pe fata de tradare cu premeditare .Isi aduc oamenii aminte cum a facut campanie si inainte,cum fatarnicul pentru care tradeaza si ingroapa partidul ,adica Nicusor Dan declara in 2020 ca el voteaza PNL ca se regaseste in valorile lui si in 2024 ca el voteaza pe cineva de pe dreapta,se tot eschiva si facea campanie pentru General Ciuca.
Acum par niste marionete stricate,raspund terifiati la comenzi,se zdruncina din toata micimea lor morala cand vad ca toti sustinatorii de altadata si-au dat seama ce serpi veninosi sunt alde asta,cu ghinea,drula,fritz,barna
3. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 15.04.2025, 19:00)
...