Regele Charles îşi amână vizita la Vatican din cauza convalescenţei papei Francisc

A.B.
Internaţional / 25 martie

Regele Charles îşi amână vizita la Vatican din cauza convalescenţei papei Francisc

Vizita oficială pe care regele Charles al III-lea şi regina Camilla urmau să o efectueze la Vatican a fost amânată, în urma recomandării medicale care indică necesitatea unei perioade prelungite de odihnă pentru papa Francisc, a anunţat Palatul Buckingham, citat de Reuters.

Programată să înceapă pe 7 aprilie, vizita cuplului regal britanic includea o întrevedere cu papa Francisc în ziua următoare, întâlnire considerată simbolică pentru consolidarea relaţiilor dintre Biserica Romano-Catolică şi Biserica Angliei, al cărei guvernator suprem este regele Charles al III-lea, notează BBC.

Decizia de amânare a fost luată de comun acord, după ce papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, a fost spitalizat luna trecută din cauza unei infecţii respiratorii severe. Suveranul pontif a fost externat duminică, după cea mai gravă criză de sănătate din cei 12 ani de pontificat.

"Majestăţile lor îi transmit papei cele mai bune urări pentru convalescenţa sa şi aşteaptă cu nerăbdare să îl viziteze la Sfântul Scaun după recuperare", se arată în comunicatul Palatului Buckingham.

Vizita regelui şi reginei în Italia rămâne programată pentru luna aprilie, însă agenda ar putea suferi modificări. Regele Charles urmează să se întâlnească cu preşedintele şi prim-ministrul Italiei şi va deveni primul monarh britanic care se adresează camerelor reunite ale Parlamentului italian, conform BBC.

De asemenea, cuplul regal a fost invitat la un banchet de stat organizat în onoarea lor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3881
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3816
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8120
Gram de aur (XAU)Gram de aur454.7122

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb