După lichiditatea redusă din 4 iulie, când principală sursă de informaţii a speculatorilor, anume piaţa bursieră americană, a fost închisă datorită sărbătoririi zilei naţionale a SUA, ultima zi a săptămânii a adus o creştere a ritmului de tranzacţionare. Interesul a revenit odată cu redeschiderea bursei americane, care a readus în prim plan la Sibex derivatul pe indicele Dow Jones. În acelaşi timp, şi evoluţiile de pe pieţele externe ale aurului şi valutelor au reprezentat un bun catalizator pentru piaţa sibiană. Astfel, la închiderea şedinţei, numărul total al contractelor încheiate pe toate activele tranzacţionate a fost de 1822 iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 22,23 milioane lei.
Numărul contractelor DEDJIA_RON a fost de 1254, produsul fiind lider în topul zilei. Cotaţia futures a Dow Jones a închis pe creştere, acumulând 33 de puncte şi permiţând speculatorilor pe cumpărare să obţină câştiguri. Cotaţia derivatului în discuţie, pe scadenţa septembrie, a fost de 15.066 de puncte. Şi pe piaţa americană preţurile au urcat, după ce datele guvernamentale au indicat că numărul locurilor de muncă a crescut luna trecută peste previziunile economiştilor.
Locul secund în topul de vineri a revenit derivatului SIBGOLD scadenţa august, care urmăreşte evoluţia preţului aurului. Numărul contractelor pe acest produs se ridica la 190. Cotaţia unciei a închis la 1219 USD, preţ în scădere amplă: 28,2 dolari. Pe acelaşi segment, s-a mai tranzacţionat şi simbolul cu mărimea de 10 uncii, având simbolul SIBGOLD_RON. Numărul contrarelor a fost însă mai redus: doar 34. Cotaţia pentru scadenţa august a scăzut de asemenea puternic, cu 33 de dolari, la 1,214,5 USD. Scăderea aurului a venit în contextul aprecierii puternice a dolarului, cele două active evoluând, de regulă, diferit. Dintre derivatele pe mărfuri s-a mai remarcat şi DEOIL_LSC, care urmăreşte evoluţia petrolului. Numărul contractelor pe scadenţa august a fost de 145, iar cotaţia barilului a crescut cu 2,1 dolari şi a închis la 103,3 USD. DEOIL_LSC a ocupat locul trei în clasamentul şedinţei.
La mică distanţă s-a plasat perechea euro/dolar, pe scadenţa septembrie. Euro a evoluat pe scădere şi a pierdut 0,63%, fiind cotat la 1,2841 USD. Numărul contractelor de pe acest derivat a fost de 140. Pe pieţele externe dolarul a înregistrat un adevărat "raliu" ajungând la cel mai bun nivel din aproape trei ani, în contextul în care datele au semnalat că cea mai mare economie a lumii se îmbunătăţeşte. Acest fapt a crescut speculaţiile că FED va începe să încetinească stimulentele monetare.