SIBEX Sibex, călătorie în timp: cel mai slab volum lunar din aproape 11 ani

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 2 februarie 2015

Dacă pe segmentul de piaţă spot lansat în urmă cu 5 ani Sibex nu a excelat niciodată, volumele fiind de cele mai multe ori reduse sau cel mult medii, în schimb piaţa derivatelor a reprezentat pentru operatorul de piaţă din Sibiu segmentul tradiţional, (n.r. funcţional din 1997) cu rezultate de la bune spre foarte bune. Aceasta este însă o imagine a trecutului, deoarece bursa sibiană este pe cale să-şi piardă şi tradiţia, rezultatele din prima lună a anului curent fiind unele dezastruoase. În cele 20 de şedinţe din ianuarie au fost încheiate doar 2586 de contracte, cel mai slab volum consemnat din luna februarie 2004 încoace, adică din aproape 11 ani. Cum s-a ajuns ca Sibex să facă această nefastă călătorie în timp, întorcându-se la un volum lunar mai mic decât rezultatele dintr-o şedinţă slabă din anii trecuţi este o problemă complexă, care ţine de politica managerială a bursei şi deciziile luate în ultimii ani. "Un factor determinat al situaţiei curente este reprezentat de modificările structurale înregistrate pe aceasta piaţă ca urmare a desfiinţării Casei Romane de Compensaţie şi implementarea noilor servicii de clearing pentru operatorul sibian. Din păcate, reglementările europene privind existenţa contrapărţilor centrale au obligat practic bursa la această mişcare care a complicat mecanismul de tranzacţionare. Sigur, acesta nu este o explicaţie singulară, scăderea semnificativă a volumelor de tranzacţionare pe aceasta piaţă fiind un fenomen constant în ultimii doi ani, iar aici problema este una de management", consideră un broker.

În ultima săptămână din ianuarie volumul înregistrat a fost de 336 de contracte, dintre care 76, cu o valoare de 1,15 milioane de lei, au fost realizate vineri 30.01.

Derivatul pe indicele Dow Jones a continuat să supravieţuiască, prin 63 de contracte încheiate pe scadenţa martie 2015. Cotaţia DEDJIA 15C a fosta stabilită la 17.175 de puncte, în scădere cu 290 de puncte faţă de preţul de referinţă (17.465 de puncte) şi cu 177 de puncte comparativ cu închiderea anterioară.

S-au mai înregistrat şi 13 contracte OILSC 15C cotaţia unui baril de petrol pentru scadenţa martie fiind estimată la 48,18 de dolari, în urcare cu 1,8 USD faţă de preţul de referinţă (46,38 dolari) şi cu 3,75 USD faţă de cotaţia din şedinţa precedentă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb