SIBEX Speculatorii, în aşteptarea rezultatelor întâlnirii FED

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 19 iunie 2013

La Sibex, cotaţiile derivatelor au fluctuat mixt în prima jumătate din cea de-a doua şedinţă de tranzacţionare a săptămânii. Ulterior, o tendinţă pozitivă părea că se impune, preţurile reintrând pe plus. Jucătorii au continuat să fie destul de prudenţi şi ca urmare, numărul contractelor se situa la numai 655 cu o valoare de 8,88 milioane lei. Participanţii se aflau în aşteptarea unor semnale de pe piaţa americană, de la întâlnirea de politică monetară a FED.

Contrar evoluţiei standard, cea mai bună lichiditate se înregistra pe segmentul valutar, datorită speculaţiilor pe perechea euro/dolar. Numărul contractelor încheiate pe scadenţa septembrie era de 400 iar cotaţia monedei unice se aprecia cu 0,11%, la o valoare de 1,33960 USD. Pentru decembrie, euro se aprecia cu 0,08%, la 1,33750 USD, dar pe o lichiditate redusă de numai 15 contracte. Pe pieţele externe euro creştea faţă de dolar, după ce institutul ZEW din Mannheim a declarat că indicele său privind aşteptările investitorilor şi analiştilor, al cărui scop este să estimeze dezvoltarea economică a Germaniei pe şase luni, a crescut la 38,5 puncte în iunie, de la 36,4 puncte luna trecută. În ceea ce priveşte evoluţia dolarului, aceasta va fi puternic influenţată de declaraţiile de azi ale preşedintelui FED, Ben S. Bernanke, la conferinţa de presă din Washington de după încheierea întâlnirii băncii centrale. Anterior, în 22 mai, Bernanke declarase că FED ar putea reduce achiziţiile sale lunare de active, dacă perspectivele din piaţa muncii vor indica o îmbunătăţire susţinută. Tot în sectorul derivate valutare se mai specula pe cursul euro/yen japonez. Moneda unică se aprecia cu 0,62% la 127,41 yeni iar numărul contractelor era de numai 20.

Pentru simbolul DEDJIA_RON lichiditatea era una mult mai redusă ca de obicei: 123 de contracte pe scadenţa iunie. Iniţial s-au înregistrat variaţii alternante, dar apoi semnalele optimiste s-au dovedit mai puternice. La ora 17.00, cotaţia indicelui câştiga 59 de puncte la Sibex şi valora 15.249 de puncte. Pe piaţa americană acţiunile creşteau, în condiţiile în care un raport a indicat creşterea construcţiilor de locuinţe în luna mai şi în contextul aşteptării debutului întâlnirii de politică monetară a FED. DEDJIA_RON se tranzacţiona şi pe scadenţa septembrie, urcând cu 51 de puncte, la 15.170 de puncte. Volumul era însă mic: doar 30 contracte.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb