SIBIU Cotaţii în creştere pe piaţa la termen

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 9 august 2006

Sesiunea bursieră de ieri de pe piaţa la termen a fost una majoritar "verde", o bună parte a derivatelor tranzacţionate beneficiind de creşteri. Au existat însă şi căteva evoluţii de sens contrar remarcate în cazul acţiunilor "Băncii Transilvania" raportat la cea de-a doua scadenţă de anul viitor pentru care acestea au închis pe scădere, situaţie întâlnită şi în ceea ce priveşte DESIF 2 martie 2007. Pe acest fond, volumul de tranzacţionare de ieri s-a ridicat la 12.863 contracte futures şi options cu o valoare corespunzătoare de circa 27,5 milioane lei. Se poate observa aşadar o lichiditate constant bună dublată de o evoluţie pe măsură a numărului de poziţii deschise care este cifrat la peste 146.700 cumulat pe piaţa futures şi options. Interesul jucătorilor s-a menţinut şi de această dată în zona SIF-urilor, mai ales datorită contribuţiilor aduse de SIF 5 Oltenia şi SIF 2 Moldova care împreună au obţinut 77% din totalul contractual al zilei. Dintre cele două, derivatele pe acţiunile SIF 5 au fost preferate pentru peste 5.200 contracte futures. Dintre acestea cea mai mare pondere a revenit scadenţei septembrie 2006 pentru care DESIF 5 au fost cotate la 2,681 lei/acţiune marcând o creştere de 0,0549 lei. Pentru ultima scadenţă din 2006 DESIF 5 au fost cotate la 2,81 lei/acţiune iar pentru prima din 2007 la 2,905 lei/acţiune, valori care indică creşteri de 0,035 şi 0,045 lei/titlu. Cu 4.687 contracte, DESIF 2 s-au plasat pe treapta a doua în clasamentul zilei. Conform aprecierilor de 0,039 şi 0,025 lei/acţiune, DESIF 2 au închis la 2,17 şi 2,275 lei/titlu pentru scadenţele septembrie şi decembrie anul curent. Pentru martie 2007 DESIF 2 valorau la închidere 2,36 lei/titlu, preţ conturat în urma unei deprecieri de 0,0603 lei/acţiune.

Din sectorul derivatelor petroliere a provenit "bronzul" zilei, şi anume contractele ce au ca active suport acţiunile "Petrom". Pentru DESNP s-au contabilizat mai mult de 1.000 contracte, majoritatea pentru scadenţa apropiată. DESNP au închis şedinţa la 0,58 lei/acţiune pentru septembrie anul curent, beneficiind de o creştere de 0,021 lei şi la 0,06 lei/acţiune pentru scadenţa decembrie 2006, în creştere cu 0,01 unităţi.

Zona derivatelor pe acţiuni bancare a fost din nou dominată de contractele pe DETLV. Rulajul total al derivatelor pe acţiunile "Băncii Transilvania" a fost de 724 contracte încheiate pentru toate cele patru scadenţe. Pentru ultimele două ale anului în curs DETLV au fost cotate la 1,1369 şi 1,204 lei/acţiune, în creştere cu 0,0016 şi 0,004 lei. În schimb pentru primele două date scadente din 2007 s-au înregis-trat evoluţii diferite astfel încât DETLV martie au crescut cu 0,0024 lei pînă la o valoare de 1,2699 lei/acţiune iar DETLV iunie s-au depreciat uşor cu 0,0001 lei, pînă la o cotaţie de 1,3 lei/acţiune.

Printre remarcatele zilei s-au numărat DESIF 3 cu echivalentul a peste 500.000 acţiuni transferate pe fondul unui traseu ascendent şi DERRC cu 611 contracte prin care s-au tranzacţionat peste 6 milioane de acţiuni. DERRC au închis la 0,0875 lei/acţiune pentru septembrie 2006 şi la 0,0915 lei/acţiune pentru decembrie 2006, în creştere pentru amble date, cu 0,0054 respectiv 0,0044 lei.

În piaţa valutelor, euro a fost cotat la 3,536 lei/acţiune pentru septembrie 2006, în creştere cu 0,004 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb