SIBIU Cotaţiile derivatelor, în scădere

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 septembrie 2006

La bursa sibiană a derivatelor sesiunea de tranzacţionare de ieri a menţinut tendinţa de creştere a lichidităţii astfel încât volumul de transfer s-a plasat pe un palier ridicat ajungând la aproape 16.100 contracte futures şi options din 1.887 tranzacţii. Volumul foarte bun s-a făcut resimţit şi prin prisma valorii sale aferente cifrată la aproape 10 milioane de euro. În ceea ce priveşte numărul de poziţii deschise s-a consemnat o reducere a acestora, semn că o parte din investitorii din piaţă au început deja să-şi marcheze din profituri pentru scadenţa septembrie. Referitor la evoluţia preţurilor derivatelor disponibile la BMFMS, acestea s-au înscris pe o direcţie descendentă. În ierarhia zilnică al lichidităţii şedinţa de miercuri a produs o schimbare de lider, pe prima poziţie ca lichiditate clasându-se de această dată derivatele ce au ca active suport acţiunile SIF 2 Moldova care au făcut astfel rocada cu derivatele pe acţiunile SIF 5 Oltenia, clasate pe locul secund. Cele două continuă însă să domine fără probleme tranzacţiile cu derivate, volumele consistente generate de ele încă din august menţinându-se şi în luna în curs. Contractele încheiate ieri pe DESIF 2 respectiv DESIF 5 au avut o pondere de circa 70% raportat la totalul zilei. La închidere totalul înregistrat pe DESIF 2 se ridica la 5.923 contracte din care 2.223 pentru scadenţa în derulare şi 3.330 pentru cea din decembrie anul curent, de altfel cea mai atractivă pentru "jucători". Pentru scadenţele din 2006, DESIF 2 au închis la 2,145 respectiv 2,3701 lei/acţiune, cu deprecieri de 0,0515 şi 0,0699 lei. S-au înregistrat însă şi plasamente pentru scadenţele martie şi iunie 2007 pentru care DESIF 5 au fost cotate la 2,55 şi 2,615 lei/acţiune, cu diminuări de 0,105 şi 0,065 lei. Pentru DESIF 5, închiderea a ilustrat un total de peste 5.400 contracte. Şi în acest caz scadenţa decembrie este cea mai "asaltată", cele 3.153 contracte realizate pentru ea ilustrând din plin acest fapt. Scăderile de 0,0704 lei/acţiune pentru scadenţa apropiată şi 0,1015 lei/acţiune pentru scadenţa decembrie au conturat preţuri de închidere de 2,7 şi 2,975 lei/titlu pentru datele în discuţie. Pentru scadenţele din 2007 scăderile s-au cifrat la 0,17 şi 0,051 lei/acţiune iar preţurile de cotare s-au "fixat" la 3,17 şi 3,28 lei/titlu. În sectorul bancar, derivatele pe acţiunile "Băncii Transilvania" şi-au tăiat din nou partea leului generând 14,7% din rulajul zilei, adică 2.370 contracte. Pentru cele două scadenţe rămase din 2006 ele au închis la 1,0175 şi 1,119 lei/acţiune, cu scăderi de 0,0184 şi 0,0287 lei. Pentru martie 2007, scadenţă care a cedat de această dată prim-planul în favoarea celei din decembrie, DETLV au închis la 1,2254 lei/acţiune, cu 0,0326 lei mai puţin ca valoarea anterioară. Doar scadenţa îndepărtată a beneficiat de o apreciere, DETLV iunie 2007 câştigând 0,0015 unităţi conform cotaţiei de 1,299 lei/acţiune. S-au mai făcut remarcate derivatele petroliere DESNP cu aproape 1.300 contracte. Şi ele au urmat un traseu în concordanţă cu direcţia zilei, închizând sesiunea "pe roşu" raportat la scadenţele pentru care au fost tranzacţionate. Sectorul opţiunilor a fost caracterizat ieri de o dinamică în evoluţie, "jucătorii" aplecându-se atât asupra contactelor CALL, dar mai ales a celor PUT, unde remarcatele zilei au fost DESIF 5 cu scadenţa martie 2007. Pentru septembrie anul curent un euro a fost cotat la 3,535 lei, în scădere cu 0,0051 unităţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb