SIBIU-DERIVATE Creşterile au dinamizat piaţa

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 februarie 2008

La bursa sibiană, prima parte a şedinţei de marţi a dat impresia că aceasta se va înscrie în tiparul celei precedente, cu preţuri în scădere şi o lichiditate medie. Cu toate acestea, în a doua parte a zilei, am avut parte de o schimbare de macaz, preţurile revenind pe plus, iar intensitatea tranzacţiilor explodând. Prin urmare rulajul a urcat la peste 21.100 contracte încheiate din aproape 3300 tranzacţii, iar valoarea sa a depăşit 65,5 milioane lei. În opinia Mirabelei Coos, broker la SSIF Broker Cluj, "lichiditatea foarte bună din piaţa sibiană a venit odată cu lichidarea unui număr des­tul de important de poziţii. Dacă prima parte a şedinţei a fost dominată de ordine agresive de vânzare, situaţia s-a răsturnat după închiderea pieţei de la Bucureşti, când s-au înregistrat aprecieri importante faţă de minimele zilei. Diminuarea volumelor pe piaţa opţiunilor poate indica de asemenea, chiar dacă nu un sfârşit al scăderilor, sfârşitul unei perioade de scăderi semnificative şi probabil investitorii simt nevoia unui respiro înainte de a reintra pe poziţii".

Motorul pieţei a fost din nou segmentul SIF, datorită DESIF 2, lider de lichiditate cu un volum de 11.087 contracte, şi DESIF 5 aflate pe poziţia secundă cu 9740 contracte. DETLV s-au menţinut din nou pe podium cu 127 contracte.

Raportat la preţuri, DESIF 2 martie au pendulat între 2,74 şi 2,832 lei, închizând aproape de maxim, la 2,83 lei/acţiune, în urcare cu 2,9 bani. Pentru iunie DESIF 2 au crescut cu 2,95 bani şi au ajuns la 3,0095 lei/acţiune în timp ce pentru septembrie derivatele în discuţie s-au menţinut pe minus pierzând 0,85 bani şi valorând 3,1555 lei/acţiune. Pentru finalul anului DESIF 2 au fost cotate la 3,29 lei/titlu. După ce au oscilat între un minim de 3,4303 şi un maxim de 3,534 lei/acţiune, DESIF 5 martie au închis la nivel maxim, consemnându-se un plus de 3,4 bani. Pentru iunie creşterea a atins 3,3 bani, iar preţul de cotare 3,725 lei/acţiune în timp ce pentru septembrie aprecierea de 5,97 bani a dus cotaţia DESIF 5 foarte aproape de pragul de 4 bani/acţiune. Şi pentru decembrie direcţia a fost tot verde, cotaţia DESIF 5 ajungând la 4,097 lei, după o creştere de 3,75 bani.

DETLV s-au remarcat prin prisma faptului că investitorii au fost mai activi pe scadenţa din vară care a beneficiat de 59% din rulajul acestor produse. Pentru iunie, o acţiune DETLV a crescut cu 2,49 bani şi a ajuns la 79,49 bani, iar pentru martie cu 0,45 bani, ajungând la 75,94 bani.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb