SIBIU - DERIVATE Din nou zâmbete pentru shorterii din piaţa Sibex

F.A
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 septembrie 2008

După creşterile din finalul săptămânii trecute şi cele din debutul celei curente, scăderile au revenit atât pe spot cât şi pe futures, câştigătorii zilei fiind, astfel, investitorii cu poziţii short la bursa sibiană. Deprecierile au fost unele de nivel mediu, pe acest fond lichiditatea menţinându-se ridicată, apropiată de media lunii. Cele 2785 de tranzacţii realizate au însumat aproape 17.000 contracte futures şi options cu o valoare de 24,55 milioane de lei. În ceea ce priveşte numărul poziţiilor futures, după închiderile de luni, s-a observat o tendinţă de acumulare, soldată cu peste 1000 de deschideri care au dus totalul la 54.570.

Investitorii s-au axat pe tranzacţiile din sectorul financiar, din rândul căruia au provenit, conform obiceiului, cele mai lichide simboluri. Raportat la orizonturile investiţionale, au fost preferate ultimele două scadenţe din acest an, observându-se chiar tendinţa de depăşire a volumelor de pe septembrie. "Investitorii îşi mută treptat strategiile pe termenul următor, apropierea scadenţei spunându-şi cuvântul. Totuşi volumele pe septembrie se menţin ridicate prin prisma faptului că participanţii la piaţă doresc să exploateze la maxim potenţialul speculativ oferit de mişcarea preţurilor înregistrată în ultima perioadă", a explicat un broker modul de distribuţie a contractelor.

DESIF 5 şi-au trecut în palmares o nouă zi pe primul loc în ierarhia de lichiditate, atrăgând mai mult de 11.100 contracte şi consolidându-şi poziţia de lider şi în topul lunii. Dintre acestea, 35,8 % s-au îndreptat către scadenţa septembrie şi 60,7% către decembrie, restul împărţindu-se între martie şi iunie 2009. După o evoluţie cuprinsă între un minim de 1,4325 şi un maxim de 1,484 lei/acţiune, DESIF 5 septembrie au închis la 1,47 lei, în scădere cu 5,49 bani. Pentru finalul anului o acţiune SIF 5 a fost evaluată la 1,5 lei, în minus cu 6,01 bani, iar pentru primele două termene din 2009, la 1,5748 şi 1,665 lei, după deprecieri de 5,52 şi 4,5 bani.

DESIF 2 au secondat liderul cu 5301 contracte. În ceea ce le priveşte, scadenţa de la finalul lunii curente s-a menţinut mai lichidă cu 2972 dintre acestea. Cotaţia pentru scadenţa amintită a deschis la 1,37 lei şi a închis, după o evoluţie între 1,33 şi 1,3749 lei, la 1,3699, în scădere cu 4,56 bani faţă de nivelul anterior. Pentru decembrie DESIF 2 au fost evaluate la 1,395 lei/acţiune, în coborâre cu 6,5 bani iar pentru martie şi iunie anul viitor la 1,4401 şi 1,58 lei, în minus cu câte 7,99 şi 10,5 bani.

În aria derivatelor valutare au fost încheiate contracte pe perechile RON/EURO respectiv USD/RON. RON/EURO s-au situat pe locul trei în clasamentul zilei cu 244 contracte. Moneda unică a câştigat teren în faţa celei autohtone, apreciindu-se cu 1,6 bani pentru scadenţa scurtă şi cu 1,5 bani pentru iarna acestui an, după cum arată cotaţiile de 3,665 respectiv 3,71 lei. În schimb, moneda americană s-a depreciat uşor faţă de leu, pierzând 0,7 bani, până la 2,542 lei.

Decebal N. Todăriţă

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb