SIBIU DETLV a fost cotat pentru martie 2007 la 1,3149 lei

Cristina Borzea
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 24 august 2006

Şedinţa de miercuri s-a menţinut la o lichiditate foarte bună de peste 13.100 contracte futures şi options încheiate din 1.704 tranzacţii. Realizate pe un trend mixt, investiţiile au bifat o valoare de peste 30 milioane RON. Ziua de ieri s-a făcut totodată remarcată prin atingerea numărului record de 170.890 poziţii deschise pe piaţa futures, cumulat pe pieţele de opţiuni şi pe cea futures fiind consemnat un total de 175.238.

Din perspectiva activelor suport pe care s-au axat investiţiile, şedinţa de ieri s-a încadrat în "tiparul" consacrat în ultima vreme, societăţile de investiţii reprezentând zona investiţională dominantă. Acestea au dobândit un procent de aproape 84% din rulajul total.

Dintre ele, s-au detaşat revendicând prima poziţie ca lichiditate, derivatele pe acţiunile SIF 5 OLTENIA. DESIF 5 au fost preferate pentru 5753 contracte, încheiate pentru primele trei scadenţe dis-ponibile. Pentru cea apropiată, DESIF 5 au închis la un preţ de 2,782 lei/acţiune, cu o variaţie de 0,016 unităţi. Pentru ultima scadenţă din an, DESIF 5 au fost cotate la 3,09 lei/acţiune, cu o apreciere de 0,0399 lei. În trena liderului s-au poziţionat DESIF 2 cu un volum de transfer echivalent cu peste 4,4 milioane de acţiuni din 4456 contracte. Pentru septembrie şi decembrie 2006, DESIF 2 au fost cotate la 2,16 şi 2,408 lei/titlu iar pentru martie 2007 la 2,56 lei/titlu. Ele au închis pe "verde" aprecierile ajungând la 0,013 şi 0,0028 lei pentru ultimele două scadenţe din anul în curs şi la 0,025 lei pentru prima scadenţă a anului următor.

Randamentele long intra-day oferite cumpărătorilor au fost de 32,69% În cazul DESIF5 martie, 15,96% în cazul DESIF3 martie şi de DESIF2 martie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb