SIBIU Euro continuă să scadă

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 10 februarie 2006

În şedinţa de tranzacţionare de ieri, corecţiile negative au continuat cu cîteva excepţii să fie prezente pe piaţa instrumentelor derivate de la Sibiu pentru acţiunile cele mai lichide. Ele nu au tăiat însă apetitul investitorilor pentru "futures", aceştia continuînd să tranzacţioneze la un nivel constant. A fost astfel obţinută o lichiditate bună, totalul ajungînd la 13.730 contracte perfectate şi aproape 146.000 poziţii des-chise. Numărul în progres al acestora din urmă sugerează chiar o creştere a interesului pentru piaţa la termen. În condiţiile deprecierilor din ultimele două zile, eficienţa investiţiilor s-a constituit ca apanaj al celor care s-au orientat spre poziţiile short. Leul confirmă perioada bună pe care o traversează şi se apreciază din nou faţă de euro. Moneda unică europeană a continuat aşadar "căderea" pentru scadenţa martie, depreciindu-se cu 0,0239 unităţi şi ajungînd la o valoare de 3,561 lei. Pentru iunie cotaţia se cifrează la 3,57 lei, de asemenea în scădere. Ea s-a menţinut în schimb faţă de dolar, scadenţa apropiată oprindu-se la cota de 1,199 USD/euro.

Sectorul petrolier s-a făcut remarcat pe parcursul zilei anterioare printr-o evoluţie bună a ambilor emitenţi, atît DERRC, cît şi DESNP marcînd o lichiditate considerabilă. Derivatele acţiunilor "Rompetrol" au fost preferate pentru 2466 contracte futures şi options. Pe scadenţe ele au fost distribuite atît spre cea curentă, cît şi spre cea din iunie. Prima a revendicat 1805 contracte, iar ce-a de-a doua 661 contracte. La final, cotaţiile de 0,1175 şi 0,1211 lei pe acţiune evidenţiau o diminuare valorică pentru ambele date, cifrată la 0,0015 şi 0,0014 unităţi. DESNP au fost preferate de jucători pentru 2556 contracte, depăşind astfel "rivalele" menţionate anterior şi obţinînd prima poziţie în topul zilei. Ultimele tranzacţii au fost realizate la preţul de 0,6443 lei/titlu pentru scadenţa din 31 martie şi 0,655 lei/titlu pentru scadenţa din 30 iunie. Acţiunile SNP au evoluat diferit, pierzînd 0,0007 unităţi pentru martie şi cîştigînd 0,002 unităţi pentru iunie.

Sectorul SIF-urilor, a beneficiat la rîndul său de o lichiditate apreciabilă, DESIF 2, DESIF 3 şi DESF 5 generînd cu aproximaţie 45% din totalul zilei. Cea mai căutată a fost DESIF 5 cu aproape 2500 contracte prin care s-a transferat echivalentul a 2,5 milioane acţiuni. Preţurile DESIF 5 au evoluat în ton cu tendinţa zilei şi s-au depreciat cu 0,0298 şi 0,03 lei/acţiune, astfel că la finalul zilei s-au oprit la cotaţii de 2,979 şi 3,08 lei pentru scadenţele martie şi iunie. Pentru DESIF 2 Moldova volumul total a ajuns la 2100 contacte, iar cel al DESIF 3 a trecut de 1600.

Din sectorul bancar, remarcate, ca şi pînă acum în acest an, s-au făcut derivatele Băncii Transilvania. Totalul de contracte s-a situat în jurul 2050 de realizări, scadenţa martie fiind principala vizată. La închidera bursei, cotaţiile DETLV erau 1,4882 lei/acţiune pentru scadenţa din luna următoare şi 0,88 lei/acţiune pentru scadenţa din vară. Pentru DETLV se observă ca şi în cazul DESNP o scădere a cotaţiei pentru martie şi o creştere pentru iunie.

Pe piaţa opţiunilor s-au remarcat contactele CALL pentru DERRC atît pentru scadenţa martie cît şi pentru iunie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb