SIBIU Fluctuaţiile de preţ plus/minus au menţinut interesul pentru derivatele SIF5

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 19 ianuarie 2011

La Sibex, în cea de-a doua şedinţă a săptămânii, investitorii au tranzacţionat pe segmentele derivatelor financiare, derivatele pe indici, respectiv cele pe valute şi aur. Până la ora 17.30 numărul contractelor încheiate era de 4000 valoarea schimburilor ridicându-se la 14 milioane lei.

Investitorii au speculat din nou puternic evoluţia preţului futures al derivatelor pe acţiunile SIF5, din strategiile aplicate rezultând un volum de 3200 contracte încheiate până la ora menţionată anterior, schimburile echivalând cu 3,2 milioane de acţiuni ale SIF5. Interesul a venit pe fondul fluctuaţiilor care au oferit teren de manevră pentru strategiile speculative, atât pe cumpărare, cât şi pe vânzare. Şedinţa a debutat spectaculos şi favorabil cumpărătorilor, cu continuarea direcţiei de creştere a preţurilor derivatelor acţiunile SIF5 Oltenia. Aprecierile au fost destul de importante ele aducând profituri cumpărătorilor şi extinzându-se de la deschidere până în jurul orei 16.00. După aceasta, presiunea la cumpărare s-a mai redus şi, odată ce pe piaţa suport indicele BET-Fi a trecut pe "roşu", aprecierile cotaţiilor DESIF5 au dispărut, făcând loc scăderilor şi strategiilor pe vânzare. O schimbare a avut din nou loc după ora 17.00 când creşterile dădeau semne de revenire, sub influenţa închiderii pozitive a cotaţiei SIF5 pe piaţa suport. Ca urmare, la ora 17.30 DESIF5 martie creşteau uşor cu 0,6 % după ce, pe parcursul sesiunii, participanţii au tranzacţionat pe un culoar de 4 bani între minimul de 1,48 şi maximul de 1,52 lei/acţiune. Pentru iunie 2011 DESIF5 se apreciau, la aceeaşi oră cu 0,56 %. În schimb, pe iunie şi septembrie cotaţiile continuau să scadă. De-a lungul zilei s-a observat creşterea numărului de poziţii futures DESIF5, deschise îndeosebi pe scadenţa martie 2011, pentru care totalul era de peste 20. 500, cu circa 700 pes­te nivelul de luni.

Dacă pentru DESIF5 preţurile au fluctuat de la plus la minus, în schimb pentru derivatele pe indicele Dow Jones Industrial Average tendinţa a fost doar una de creştere, în condiţiile în care bursele europene precum şi cotaţia futures a indicelui DJIA în SUA au înregistrat aprecieri, principala ştire din pieţele financiare fiind profitul de 1,31 mld. dolari (4 cenţi/acţiune profit net) anunţat de către Citigroup Inc. la trimestrul 4 din 2010. Citigroup Inc. este a treia cea mai mare bancă din sistemul bancar american. Profitul anunţat a fost totuşi mai mic decât cel estimat de către specialiştii din piaţă. La Sibex, numărul contractelor DEDJIA_RON era, la ora 17.30, de aproape 700, tranzacţiile fiind înregis­trate pe toate scadenţele. Pe scadenţa martie 2011 investitorii tranzacţionau indicele la un preţ cu 84 puncte mai mare decât cel de la închiderea şedinţei de luni în timp ce pe scadenţa iunie 2011 se înregistra o apreciere de 66 puncte. Pe scadenţa septembrie 2011 indicele creştea cu 61 puncte.

În zona derivatelor valutare, inves­titorii au manifestat o stare de acalmie evidenţiindu-se un sentiment mai degrabă neutru al acestora. Prin urmare, deşi leul şi-a continuat aprecierea, volatilitatea şi volumele au fost în scădere. Astfel, la ora 17:30, cotaţia contractului futures EUR/RON se deprecia cu 0,65 bani, faţă de moneda unică europeană.

Pe piaţa aurului, speculatorii au mizat pe creşterea cotaţiei unciei, în contextul în care aurul a crescut la New York, pe fondul temerilor că situaţia datoriilor suverane din zona euro s-ar putea înrăutăţi, chiar şi după ce miniştrii de finanţe din aceste state au hotărât să întărească plasa de siguranţă necesară statelor aflate în dificultate. Aurul cu livrare în februarie a crescut cu 10.8 dolari(0.8%) până la 1371.9 dolari/uncie la Comex la 08:19 am în New York. La Sibex, la ora 17:30 cotaţia metalului preţios avansa cu 8,9 dolari pe scadenţa februarie şi cu 5,4 dolari pe scadenţa aprilie.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb