Prin sesiunea de tranzacţionare de ieri, bursa derivatelor din Sibiu a încheiat prima lună din 2006 în aceeaşi notă în care a început-o, adică printr-o prezenţă masivă a investitorilor şi o lichiditate de excepţie. Ieri, au fost perfectate 15.389 contracte futures şi pe opţiuni iar numărul poziţiilor se ridică la 138.000. Rezultatele obţinute de BMFMS în cele 21 de şedinţe de tranzacţionare ale aces-tei luni s-au concretizat în marcarea unor recorduri, ianuarie fiind cea mai bună lună din istoria bursei de pînă acum. Prin tranzacţionarea unui total de 261.231 contracte futures şi options, s-a atins un procent de peste 36% raportat la întreg anul anterior, iar faţă de ianuarie 2005 totalul este de 18 ori mai mare. În euro, volumul se ridică la peste 125 milioane, iar media de contracte pe zi este de peste 12.400.
Liderii ultimelei zile din ianuarie au fost daţi de sectorul SIF-urilor, DESIF 5 Oltenia impunîndu-se cu o sumă de 3603 contracte. Se remarcă din nou depăşirea volumului tranzacţionat pe piaţa spot pentru aceste titluri. Ele au închis la cotaţii de 3,0122 şi 3,08 lei/acţiune. Trena liderului a fost revendicată de acţiunile Băncii Trasilvania, DETLV fiind preferate pentru 3079 contacte. Ultimele tranzacţii cu derivatele bancare în discuţie au fost realizate la cotaţii de 1,49 şi 0,875 lei/acţiune pentru martie respectiv iunie. Plutonul fruntaş este închis de DESIF 2 Moldova care s-a constituit ca activ suport pentru 3028 contracte. Şi aceste derivate au încheiat prima lună din 2006 în ascensiune, cotaţiile oprindu-se la 2,685 şi 2,756 lei pentru cele două scadenţe existente în prezent. S-au mai făcut remarcate DESNP cu peste 2700 contracte, dar şi DESIF 3.
În ceea ce priveşte evoluţia pe întreaga perioadă, cele mai tranzacţionate titluri ale lunii au fost fără doar şi poate derivatele DESNP cu mai mult de 72.000 contracte. Ele s-au apreciat de la începutul anului cu 0,107 unităţi pe acţiune pentru scadenţa martie şi 0,0795 unităţi pentru iunie, oferind randamente lunare de aproximativ 178 şi 132% la cumpărare. Ultimele cotaţii au fost de 0,637 respectiv 0,6495 lei/acţiune. În aceste condiţii, este pe deplin explicabilă atracţia investitorilor către activele Petrom.
Locul secund în topul lunar revine derivatelor SIF 5 Oltenia care au depăşit ştacheta de 43000 contracte. De la debutul anului, se poate observa o apreciere de 0,2022 şi 0,05 lei/acţiune, randamentul lunar al DESIF 5 pentru poziţiile long scadenţa martie fiind de 63%.
Foarte lichide au fost în luna recent încheiată şi derivatele Băncii Transilvania pentru care investitorii au încheiat 41.298 contracte. Pe scadenţe, ele au avut o evoluţie divergentă, pentru martie bifînd o creştere de 0,113 lei/acţiune, în timp ce pentru iunie ele s-au depreciat cu 0,392 unităţi. În aceste condiţii, un posibil randament lunar de 280% ar fi putut fi obţinut de cei care s-au orientat spre poziţiile short. Nu este de neglijat nici evoluţia DESIF 2 - 38.360 contracte, dar nici cea a DESIF 3 şi DERRC care au depăşit 32.500 şi 28700 contracte. Randamente lunare bune pentru cumpărători au oferit şi DESIF 2 - 66% pentru martie şi 20% pentru iunie.
Pe categorii, SIF-urile, prin reprezentanţele de frunte DESIF 5, DESIF 2 şi DESIF 3, au generat, în jur de 43% din totalul lunii. O menţiune specială pentru luna trecută se cuvine contractelor cu acţiuni DEAMO care cîştigă teren în preferinţele investitorilor.
Pe piaţa valutelor, ianuarie s-a dovedit a fi o lună prielnică leului, acesta apreciindu-se pentru scadenţa martie atît faţă de euro, cît şi faţă de dolar. Conform cotaţiilor de ieri un euro valora 3,6 lei, iar un dolar 2,995 lei. Raportul euro-dolar, a dat cîştig de cauză primului, care s-a apreciat fiind cotat pentru martie la 1,212 USD.