SIBIU Preţul futures al Dow Jones scade drastic, iar aurul ţinteşte noi maxime

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 6 septembrie 2011

Sesiunea de la startul săptămânii a adus scăderi semnificative, în corelaţie cu pieţele europene, unde indicii reprezentativi au înregistrat scăderi importante. Această direcţie a convenit de minune speculatorilor cu poziţii pe vânzare, care şi-au rotunjit profiturile. În contextul dat, lichiditatea a fost una bună, situându-se, la ora 17.30, la 4700 contracte futures şi options cu o valoare aferentă de aproape 30 milioane lei.

Simbolul DEDJIA_RON s-a menţinut în top cu 2057 de contracte încheiate până la ora 17.30. În condiţiile în care problemele de pe piaţa americană a muncii persistă, direcţia anticipată de "jucători" pentru cel mai cunoscut indice din lume a fost una pe minus pentru toate scadenţele tranzacţionate.

La ora 17.30 indicele DJIA avea la Sibiu o variaţie negativă de 303 puncte pe scadenţa septembrie. Pentru decembrie 2011, cotaţia indicelui afişa o depreciere de 367 puncte iar pentru martie 2012 de 275 puncte.

De pe segmentul derivatelor pe acţiuni s-a remarcat ca de obicei derivatul pe titlurile SIF5. Numărul contractelor DESIF5 încheiate până la ora 17.30 la Sibex era de aproape 1800. Pe termen scurt (septembrie) preţul futures al unei acţiuni SIF Oltenia scădea foarte puternic cu 6,37% iar pentru decembrie cu 5,41%.

Şi aurul a fost din nou în atenţia investitorilor atât pe plan extern cât şi pe plan intern. Preţul unciei s-a căţărat peste pragul de 1900 de dolari pe uncie la Londra, îngrijorările privind o creştere economică prea lentă respectiv teama faţă de posibilitatea escaladării crizei datoriilor alimentând puternic cererea de metal galben. La Sibex, cotaţia metalului preţios înregistra o creştere de 26,6 dolari pe scadenţa octombrie a contractului SIBGOLD de o uncie, respectiv de 24,9 dolari pe scadenţa decembrie octombrie a aceluiaşi simbol. Numărul contractelor SIBGOLD era de 470.

Pe segmentul derivatelor valutare participanţii au tranzacţionat 245 contracte EUR/USD_RON mizând pe un dolar mai puternic. La ora 17,30 euro pierdea 0,89% pe scadenţa septembrie şi 0,91% pe decembrie.

Sibex disclaimer: Comentariul a fost realizat conform datelor din piaţa de la ora 17,30, după aceasta urmând să apară modificări ale numărului total de contracte, poziţiilor deschise şi valorii respectiv ale cotaţiilor, datorită programului de tranzacţionare prelungit până la ora 19.00. Datele exacte sunt disponibile pe site-ul www.sibex.ro., secţiunea rapoarte de tranzacţionare, după ora 19.20.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb