Eurodeputatul PNL, Siegfried Mureşan, i-a cerut prim-ministrului Suediei, Ulf Kristersson, în cadrul dezbaterii din plenul Parlamentului European privind programul de activităţi al Preşedinţiei suedeze a Consiliului UE, păstrarea aderării României la spaţiul Schengen pe agendă, arată un comunicat de presă remis astăzi redacţiei.
"Din păcate, sub preşedinţia anterioară a Uniunii Europene, nu am putut conveni în unanimitate cu privire la aderarea Bulgariei şi a României la spaţiul Schengen, deşi aceste ţări îndeplinesc toate condiţiile necesare, aşa cum a spus în repetate rânduri Comisia Europeană. Acesta este motivul pentru care, domnule prim-ministru, haideţi să menţinem acest subiect sus pe ordinea de zi pentru a ne asigura că putem îndeplini acest angajament", i-a spus Siegfried Mureşan prim-ministrului Suediei.
"După cum aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO va face să fim cu toţii mai în siguranţă, aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen va face, de asemenea, să fim cu toţii mai în siguranţă", a mai declarat eurodeputatul PNL în cadrul dezbaterii din plenul PE.