SIF Moldova a vândut acţiuni BRD în valoare de 1.549.000 de lei

A.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 aprilie 2010

Societatea de Investiţii Financiare Moldova (SIF) Bacău a vândut un nou pachet de acţiuni deţinute la BRD - Groupe Societe Generale.

"Valoarea acestuia este de 1.549.500 de lei", a declarat Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova, citat de Agerpres.

Cu puţin timp înainte, societatea financiară din Bacău a mai vândut acţiuni ale respectivei bănci în valoare totală de 1.844.566 de lei.

Vânzarea de acţiuni vine în contextul în care Consiliul de Administraţie al BRD - Groupe Societe Generale recomanda distribuirea unui dividend brut de 2,6 ori mai mic pentru 2009, de 0,27947 lei/titlu, dar şi al încercărilor SIF Moldova de a-şi contura noi strategii pe termen mediu, care să-i permită reducerea dependenţei faţă de cele două bănci mari din portofoliu, BCR şi BRD, afirmă specialiştii financiari de la SIF Moldova.

SIF Banat-Crişana şi SIF Oltenia au vândut, la rândul lor, de la începutul anului, pachete de acţiuni BRD, însumând, alături de cele ale SIF Moldova, 0,12 la sută din capitalul social al băncii (857.000 de acţiuni).

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la peste trei milioane de euro. Cele trei SIF-uri deţineau, împreună, circa 14 la sută din acţiunile BRD.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ma numesc miron silvica as vrea sa stiu ,daca pot sa vand actiunile ,si dacapot sa iau un pret bun

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7849
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9466
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb