SIF "Oltenia" a ieşit din acţionariatul "Oltchim"

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 aprilie 2011

SIF "Oltenia" a ieşit din acţionariatul "Oltchim"

Acţiunile OLT s-au apreciat cu 116%, de la începutul anului

SIF "Oltenia" şi-a lichidat, ieri, participaţia de circa 6,4% deţinută la combinatul "Oltchim" Râmnicu Vâlcea (simbol OLT), pentru circa 2,4 milioane de euro. În total, ieri, a fost transferat 8,8% din capitalul social al combinatului chimic în cinci tranzacţii pe piaţa Deal, în valoare de 13,59 milioane de lei (3,31 milioane de euro).

Tranzacţiile speciale de ieri au loc în contextul în care acţiunile "Oltchim" s-au apreciat de la începutul anului cu aproximativ 116%, atingând, ieri, preţul maxim pe anul acesta, de 0,472 lei/titlu. Evoluţia acţiunilor OLT a avut loc şi în condiţiile în care Guvernul a anunţat, pe 22 februarie, anul acesta, că a demarat procedurile pentru privatizarea combinatului urmând ca, în cursul acestui an, să fie achiziţionate serviciile de consultanţă pentru vânzarea companiei. Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al "Oltchim" a precizat că societatea urmează să fie lansată la privatizare, în prima jumătate a lui 2012, conform unui proiect de scrisoare de intenţie întocmit în urma discuţiilor dintre reprezentanţii Guvernului şi reprezentanţii misiunii comune a Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene.

"A fost momentul cel mai bun ca să ne facem exitul din acţionariatul Oltchim", a declarat, pentru ziarul BURSA, Tudor Ciurezu, directorul general adjunct al SIF "Oltenia", adăugând: "Noi deţineam în jur de 6,4% din acţiunile OLT, însă am luat decizia să ne vindem participaţia după ce rezultatele din ultimii ani ai Oltchim nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor. Avem un profit de peste 50% din această tranzacţie. Banii obţinuţi îi vom folosi pentru alte investiţii în companii lichide şi stabile".

Reprezentanţii PCC SE, au negat, ieri, că ar fi achiziţionat cele 30 de milioane de acţiuni OLT tranzacţionate pe piaţa Deal, precizând că sunt interesaţi de achiziţia pachetului majoritar de la stat, în urma privatizării. PCC SE deţine 12,15% din acţiunile OLT.

"Oltchim" are o capitalizare bursieră de 157,7 milioane de lei, potrivit preţului de 0,45 de lei/acţiune înregistrat în şedinţa bursieră de ieri. Compania a raportat, în primele nouă luni ale anului trecut, pierderi de 178,19 milioane de lei. Datoriile companiei totalizau 2,19 miliarde lei, la finele lunii septembrie, anul trecut.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb