Societatea de investiţii financiare SIF5 Oltenia va distribui un dividend brut de 0,0780 lei/acţiune pentru anul 2007, iar plata se va efectua începând cu luna iulie, potrivit unui raport al societăţii, remis vineri Bursei de Valori Bucureşti.
Dividendele vor fi distribuite acţionarilor SIF Oltenia înregistraţi la data de referinţă 12 mai 2008, iar costurile ocazionate de plata dividendelor (taxe poştale, comisioane bancare) se deduc din sumele cuvenite.
Acţionarii, persoane fizice, care doresc ca plata dividendelor să se facă prin virament în cont bancar trebuie să transmită solicitările la sediul SIF Oltenia până la data de 25 iunie.
Acţionarii persoane fizice deţinători a minimum 100 acţiuni şi maxim 50.000 acţiuni, cu domiciliul în localităţile Bucureşti, Craiova, Piteşti, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea, Drobeta Turnu Severin, Alexandria, Giurgiu, Slatina, Târgovişte, vor putea ridica dividendele de la sucursalele băncii care va fi comunicată ulterior, din localitatea de domiciliu a acţionarului.
Pentru acţionarii persoane fizice cu deţineri cuprinse între 100 şi 50.000 acţiuni inclusiv, cu domiciliul în alte localităţi, dividendele vor fi expediate eşalonat prin mandate poştale, după data de 15 iulie.
Acţionarii deţinători a mai puţin de 100 acţiuni sau cei care, din diferite motive, nu vor intra in posesia dividendelor prin mandat poştal sau virament bancar, pot solicita plata dividendelor prin casierie la sediul central, plăţile făcându-se începând cu o dată care va fi comunicată.
În cazul acţionarilor decedaţi, dividendele vor fi plătite după efectuarea transferului acţiunilor pe numele moştenitorilor, la solicitarea acestora, prin transfer bancar, poştal sau casierie.