SIF-urile se pregătesc de alegerile de la Biofarm

VERONICA PLĂCINTESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 octombrie 2013

SIF-urile se pregătesc de alegerile de la Biofarm

SIF Moldova şi SIF Oltenia au cumpărat 0,536% din acţiunile Biofarm, din iulie până acum

Societăţile de investiţii financiare (SIF) se pregătesc pentru alegerile pentru conducerea Biofarm, care se apropie vertiginos, în mai puţin de trei săptămâni, pe 6/7 noiembrie.

De la începutul lunii iulie şi până în prezent, SIF Modova a achiziţionat 4,272 milioane acţiuni BIO, însemnând 0,39% din acţiunile Biofarm şi ajungând la o participaţie de aproape 13,6%.

SIF Oltenia a cumpărat, de la finele primului semestru, 1,6 milioane acţiuni BIO, însemnând aproape 0,15% din totalul titlurilor fabricii de medicamente, astfel SIF5 ajungând să deţină o participaţie de 28,7277%.

SIF1 Banat Crişana, care deţine 21,29% din BIO, nu a mai raportat cumpărări, după 30 iunie 2013.

Vineri, SIF2 a achiziţionat un pachet de 2,555 milioane acţiuni BIO (0,23% din capitalul social), acesta reprezentând cel mai mare volum de acţiuni ale companiei, cumpărat de la finele primului semestru până în prezent.

Dragoş Bîlteanu, preşedintele SIF Banat Crişana (simbol SIF1), şi Tudor Ciurezu, preşedintele SIF Oltenia, şi-au depus candidaturile pentru Consiliul de Administraţie Biofarm.

SIF Moldova urmează să participe la alegerile Biofarm cu Andrei Hrebenciuc, care a reuşit, în aprilie, să intre în Consiliul SIF2.

Pe lângă preşedinte, SIF1 l-a înscris în luptă şi pe El Lakis Najib, consultant la SIF Banat Crişana şi preşedinte Romenergo.

Actualii administratori ai Biofarm - Andrei Ion (Director Reprezentanţa Bucureşti a SIF Moldova, între 2002-2009), Elena Caliţoiu (Director Direcţia Plasamente SIF Oltenia), Tudor Dumitru (membru în Consiliul de Administraţie Vidraru SA), Vasile Dănuţ (director general Biofarm din 2005) sunt şi ei pe lista de candidaţi, singurul care nu mai participă la alegeri fiind Ioan Cuzman, fostul preşedinte SIF1.

Producătorul de medicamente Biofarm Bucureşti (BIO) a raportat, pentru primul semestru, un profit net de 13,53 milioane lei (3 milioane euro), în creştere cu 10,3%, iar afacerile au înregistrat o dinamică similară, urcând la 58,44 milioane lei (13,3 milioane euro).

Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli, aprobat în luna aprilie, Biofarm estimează pentru acest an vânzări în creştere cu aproape 10%, la 115,1 milioane lei (26,5 milioane euro), însă profitul net ar urma să scadă cu 10%, la 19 milioane lei (4,3 milioane euro).

Titlurile BIO s-au apreciat cu peste 40%, în acest an, ajungând la 0,295 lei/unitate, la finalul şedinţei de vineri.

În 2006, producătorul farmaceutic a cumpărat două terenuri cu o suprafaţă totală de 12.300 mp, în valoare de 600.000 de euro, situate în sectorul 3 din Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb