Sindicaliştii solicită o finanţare corespunzătoare pentru o "Românie educată"

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 6 octombrie 2023

Sindicaliştii solicită o finanţare corespunzătoare pentru o "Românie educată"

English Version

Educaţia reprezintă viitorul unei naţiuni, susţin chiar şi cei care nu fac nimic pentru a o sprijini. Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" consideră că avem nevoie de o Românie Educată, dar, pentru aceasta, este nevoie de o finanţare corespunzătoare. De asemenea, sindicaliştii au transmis guvernanţilor, ieri, cu ocazia Zilei Educaţiei, că prin deciziile pe care le vor lua, vor arăta dacă doresc o "Românie Educată" sau o "Românie eşuată". UNESCO şi Internaţionala Educaţiei trag un semnal de alarmă pentru a stopa deficitul de cadre didactice. Într-o scrisoare deschisă, transmisă de Federaţia "Spiru Haret" se arată: "Doamnelor şi domnilor politicieni, în România, de mai bine de un deceniu, numărul tinerilor care aleg să îmbrăţişeze o carieră didactică este tot mai mic. O analiză obiectivă ne arată un corp profesoral îmbătrânit, iar la fiecare început de an şcolar, «descoperim» că avem tot mai multe catedre neocupate. Greva de anul acesta din învăţământul preuniversitar, declanşată de federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector, a demonstrat tuturor că nemulţumirea este generalizată şi că aşa nu se mai poate continua. După ani în care am încercat pe toate căile să arătăm că sistemul educaţional are nevoie de investiţie reală şi de resurse - umane, financiare şi materiale - adecvate, am fost obligaţi să recurgem la o formă extremă de protest. Doar în urma grevei generale, partidele din coaliţia de guvernare au venit cu un pachet de beneficii pentru angajaţii din învăţământ: o creştere salarială începând cu luna iulie 2023, prime de carieră didactică/profesională acordate în luna octombrie şi, nu în ultimul rând, reglementarea unei noi majorări începând cu 1 ianuarie 2024". Sindicaliştii au precizat că acest lucru nu este suficient şi că în acest an a fost votată în Parlament Legea învăţământului preuniversitar, iar potrivit articolului 134 din această lege, "Finanţarea cheltuielilor pentru educaţie, la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu toate componentele sale, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidate".

Sindicaliştii din cadrul Federaţiei "Spiru Haret" au afirmat că pentru o Românie Educată este nevoie de o finanţare corespunzătoare: "Peste câteva zile vor începe, ca în fiecare an, discuţiile privind Bugetul pentru anul viitor. Acum, dumneavoastră, fie că sunteţi membri ai Guvernului sau aleşi în Parlament, veţi da examenul maturităţii. Vrem să vedem că vă pasă de educaţie şi că nu veţi mai proroga acest articol, aşa cum s-a întâmplat an de an cu textul din Legea nr. 1/2011 care prevedea alocarea a 6% din PIB pentru Educaţie. Acum aveţi şansa de a arăta întregii ţări că învăţământul românesc chiar este prioritate naţională şi că aţi înţeles mesajul transmis de cei peste 250.000 de salariaţi care, mai bine de 3 săptămâni, au fost în grevă generalăAvem nevoie de o Românie Educată, dar, pentru aceasta, avem nevoie de o finanţare corespunzătoare! Domnule preşedinte Klaus Iohannis, domnule prim-ministru Marcel Ciolacu, doamnelor şi domnilor parlamentari sau membri ai Guvernului, de dumneavoastră depinde viitorul şcolii româneşti. Prin deciziile pe care le veţi lua în perioada imediat următoare, veţi arăta întregii ţări dacă doriţi o «Românie Educată» sau o «Românie eşuată»!".

Pe de altă parte, preşedintele Klaus Iohannis a transmis de Ziua Educaţiei, că rolul profesiei didactice în construcţia unei naţiuni puternice este unul esenţial, iar investiţia în cunoaştere rămâne singura opţiune pentru un viitor mai bun.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb