Demiterea din funcţie a ministrului Finatelor publice, Sebastian Vlădescu, a fost solicitată sîmbătă preşedintelui României şi primului ministru de către Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), se arată într-un comunicat SNFP semnat de Sebastian Oprescu, preşedintele SNFP, transmite Rompres.
Conform Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici ministrul Sebastian Vlădescu "nu a respectat prevederile legale care vizează activitatea Gărzii Financiare, aducînd prejudicii majore bugetului de stat şi activităţii acestei instituţii". Sindicatul motivează acest lucru prin "refuzul lui Vlădes-cu de a promova şi transmite proiectul de act normativ în ceea ce priveşte Statutul Func-ţionarilor Publici la nivelul Guvernului României", precum şi prin refuzul de a se întâlni cu reprezentanţii protestatarilor.