Sorin Frunzăverde, urmărit penal şi pus sub control judiciar

Elena Deacu
Anticorupţie / 15 mai 2015

Actualizare 17:35

Procurorii DNA au început urmărirea penală a preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, acesta urmând să fie pus sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru folosire a influenţei şi instigare la şantaj.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014, Frunzăverde şi-a folosit influenţa pe care o avea în calitatea sa de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin şi de vicepreşedinte al unui partid, asupra persoanei care avea calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi membru în acelaşi partid, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite - respectiv să obţină, în al doilea tur de scrutin, un număr mai mare de voturi pentru candidatul formaţiunii din care făcea parte şi, implicit, să-şi consolideze poziţia în cadrul acestei formaţiuni politice, dar şi în plan administrativ, prin condiţionarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului.

De asemenea, Frunzăverde a determinat aceeaşi persoană, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, să îi şantajeze pe primarii care au părăsit partidul politic din care fac parte cei doi, ameninţându-i că, dacă nu vor face demersuri în vederea obţinerii unor rezultate favorabile candidatului formaţiunii din care făceau parte, la turul doi al alegerilor prezidenţiale, nu vor primi alocări bugetare de la Consiliul Judeţean în anii 2015-2016.

---

Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a ajuns, în această dimineaţă la sediul central al DNA, însoţit de avocatul său, ne-au spus surse judiciare.

La intrarea la DNA, Frunzăverde nu a dorit să facă declaraţii.

Potrivit sursei citate, cel mai probabil lui Frunzăverde i se vor aduce la cunoştinţă acuzaţiile după ce procurorii au făcut percheziţii la domiciliul său şi la sediul Consiliului Judeţean.

Procurorii DNA au efectuat joi percheziţii la biroul lui Frunzăverde, ca urmare a continuării cercetărilor în cauza în care a fost arestat preventiv vicepreşedintele CJ Ionesie Ghiorghioni pentru trafic de influenţă.

"Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în anul 2014. În cursul zilei de 14 mai, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 3 locaţii situate în judeţul Caraş-Severin, din care una este sediul unei instituţii publice", se arăta într-un comunicat al DNA.

Percheziţiile au avut legătură cu turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 2014, conform purtătorului de cuvânt al CJ Caraş-Severin, Camelia Şuşco.

Frunzăverde declara joi, la finalizarea percheziţiilor care au avut loc la sediul CJ, că nu se poate vorbi de presiuni pe care le-ar fi exercitat asupra primarilor în timpul campaniei prezidenţiale.

"Nu înţeleg ce puteam face penal la alegeri. Cum puteam eu să influenţez voturi? Cât despre presiuni asupra primarilor, despre ce presiuni vorbim? Cum puteam eu să îi presez? Dându-le fonduri? Ce fonduri, din moment ce Consiliul Judeţean nu mai împarte bani la primării? La primul tur am fost suspectat că nu am făcut campanie, acum se spune că am făcut campanie nu ştiu cum... Au plecat de la PNL la PSD 20 de primari. Deci, ce presiuni puteam face eu? Am făcut o campanie normală, la fel ca întotdeauna", a afirmat Sorin Frunzăverde.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Unde este poza fotoșopată în nuanțe de gri? V-am spus să o pregătiți anticipat că o să aveți nevoie de ea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb