Sorin Ovidiu Vîntu şi lanţul de off-shore-uri

Mecanismul prin care Sorin Ovidiu Vîntu îşi ascunde operaţiunile de vânzare/cumpărare ale afacerilor a putut fi "deconspirat" (cel puţin parţial) în ocazia vânzării acţiunilor băncii Romexterra.

Acolo, o parte din masa micilor acţionari s-a declarat nemulţumită de preţul de şase lei oferit de consorţiul format din SSIF "Ieba-Trust" şi off-shore-ul cipriot "Demera Invest-ment", consorţiu care a garantat băncii ungureşti MKB, că-i va livra 50% din Romexterra, plus o acţiune.

Ceea ce a şi reuşit.

Succesul acestei afaceri pare uimitor, la prima vedere. Căci, în perioada ofertei de şase lei a consorţiului, a apărut un al doilea cumpărător, PPF- Invest-ment, care a informat publicul că ridică oferta la opt lei.

În acel moment, consorţiul colectase aproximativ 35-40% din acţiunile "Romexterra". Şi în pofida ofertei mai bune a PPF, a reuşit să-şi îndeplinească angajamentul faţă de MKB Bank şi să-i livreze majoritatea angajată.

Care să fie misterul?!

Micii acţionari nemulţumiţi au acuzat că, în spatele operaţiunii s-ar fi aflat speculatorul Sorin Ovidiu Vîntu, implicat atât în operaţiunea de intermediere către banca ungurească MKB, cât şi în acţionariatul băncii "Romexterra". Micii acţionari l-au suspectat pe Vîntu că el însuşi este cel care oferă şase lei pe acţiune, dar că, de fapt, vinde băncii ungureşti la un preţ mai ridicat.

Ceea ce, însă, nu pare să aibă sens, deoarece, în mod normal, comisionul de intermediere pe care ar putea să-l încaseze de la cumpărător nu-i realist să atingă un sfert din preţul final pe care l-ar achita MKB.

Căci între cele două oferte de preţ (MKB, 6 lei şi PPF, 8 lei) este o diferenţă de doi lei. Pentru ca Vîntu să se ţină de presupusul angajament cu MKB, comisionul său de colectare a acţiunilor "Romexterra" ar fi trebuit să acopere această diferenţă de preţ (Vîntu nu-i nebun să vândă ieftin la MKB, când ar putea mai scump la PPF).

Dar, doi lei faţă de opt (preţ final la MKB), ar reprezenta 25% comision. Ceea ce nu pare realist.

Şi totuşi!...

Detalii, până acum necunos-cute, din modul de operare prin interpuşi al lui Sorin Ovidiu Vîntu, oferă indicii că scenariul suspectat de micii acţionari nemulţumiţi este, de fapt, verosimil.

Investigaţiile în modul său de operare au un ridicat nivel de dificultate: Vîntu pare să folo-seas-că un lanţ de off-shore-uri - cele mai multe, în Cipru, dar şi în British Virgin Islands - care sunt acţionare unele la altele şi se reprezintă unele pe altele, iar adevăratul proprietar rămâne nedeclarat şi nici nu au obligaţii legale ferme în acest sens.

De aceea, organigrama pe care am întocmit-o reprezintă o performantă de excepţie. Pentru a o alcătui, ne-am bazat atât pe informaţii certe, din documente, cât şi pe afirmaţii din presă (cărora le-am dat statutul de "zvonuri"), cu care am acoperit "golurile" documentare.

Un rol important în stabilirea legăturii dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi lanţul de off-shore-uri îl are mărturia pe care Doru Nicolaescu, fostul preşedinte al Băncii Române de Scont, a acordat-o în exclusivitate ziarului "BURSA". Afirmaţia că Octavian Ţurcan este "sută la sută omul lui Vîntu" (vezi articolul cu acest titlu, alăturat), este cea care o prijeluieşte pe aceea că lanţul de off-shore-uri cipriote îl are drept proprietar final pe Vîntu.

Dacă acesta este adevărul, atunci obţinem explicaţia uimitorului succes din operaţiunea "Romexterra", dar şi explicaţii ale unor surprinzătoare achiziţii, (aşa cum s-a petrecut în cazul postului de televiziune "Realitatea TV").

Organigrama sugerează că Vîntu ar fi deţinut, prin interpuşi, o proporţie importantă din "Romexterra" - prin "Petrom Service", FSLI Petrom şi "Delta Asigurări" şi nu numai.

Unele aluzii scăpate de acţionarii mărunţi sugerează că o parte din acţiunile pe care oficial le-au deţinut, în realitate nu le-ar fi aparţinut.

Este posibil, în aceste condiţii, ca adevăratul proprietar să fi fost Vîntu sau un grup în care el este implicat.

Suspiciunea este întărită de faptul că "Demera Investments" (care, conform organigramei, s-ar afla sub controlul lui Vîntu) s-a însărcinat cu colectarea a 50% din acţiunile "Romexterra".

Căci, dacă "Demera" ar fi a lui Vîntu, iar Vîntu deţinea "Romexterra" într-o proporţie apropiată celei angajate, atunci gradul de risc al angajamentului în a-i livra 50% din Romexterra a fost nul. De altfel, prezenţa "Demerei" în consorţiu cu SSIF "Ieba-Trust" este greu justificabilă sub alt motiv, ca şi interdicţia ca, în perioada ofertei, MKB să contacteze direct pe acţio-nari.

Poate fi imaginat că "Demera" a funcţionat ca un "vas tampon", care a împărţit fiecărui acţionar mărunt partea care, în realitate, neoficial, i se cuvenea din vânzarea pachetului individual de acţiuni.

Tot aşa, un câştig de 25% la tranzacţie devine verosimil, pentru că nu mai este vorba despre plata unui comision, ci despre valoarea suplimentară pe care banca ungurească trebuie să o plătească pentru obţinerea majorităţii în "Romexterra".

Acest scenariu mai are valenţa că explică de ce ridicarea preţului de către PPF - Investment nu a împiedicat nicidecum încheierea cu succes a ofertei MKB.

Pe muchia legii, operaţiunea lui Vîntu de la "Romexterra" ar fi reproşabilă doar din perspectiva normelor Băncii Naţionale, care, conform regulilor, trebuie să fie informată despre prezenţa masivă, în acţionariat, a unui investitor (pe care poate şi să nu-l aprobe, aşa cum a făcut-o, deja, cu FSLI Petrom). Dar, prezenţa masivă a lui Vîntu în Romexterra nu poate fi dovedită (organigrama noastră nu este probă, ci doar bănuială - zicem noi - întemeiată). Şi de altfel, Vîntu a şi dispărut de acolo (dacă va fi fost vreodată).

Rămân, însă, câteva subiecte de discutat.

Primul priveşte cele două oferte de cumpărare de acţiuni "Romexterra", făcute fără prospect şi fără aprobarea CVNM, ca la maidan, ca şi când n-am avea piaţă de capital reglementată (citiţi alăturat, articolul "CNVM nu impune reguli la anumite oferte publice").

Cel de al doilea priveşte căile de limitare a metodelor obscure din afaceri, practicate nu doar de Vîntu (deşi el este cel devenit faimos pentru "arta interpuşilor").

Uneori, cei care le exersează nici măcar nu săvârşesc vreo hoţie, ci acţionează aşa pentru că nu mai ştiu altfel (şi nici nu mai pot, aşa cum pare să fie în cazul "Romexterra").

În schimb, provoacă temeri, suspiciuni, tensiuni ample, conducând inclusiv la modificări legislative. De pildă, bâlbâiala autorităţilor la tactica privatizării celor 8% din "Petrom" destinate salariaţilor vine din temerea că Vîntu va fi cel care-şi va însuşi acţiunile. Ceva similar s-a petrecut şi la "Fondul Proprietatea".

Şi asta, în condiţiile în care, după cum o arată organigrama noastră, orice măsură ar fi adoptată, nu l-ar putea împiedica să facă ce ar vrea.