Compania SpaceX va face sâmbătă dimineaţă o demonstraţie a unei noi combinaţii dintre rachetă şi capsulă, iar dacă testarea va avea succes, va primi permisiunea de a duce echipaj uman.
Misiunile ar putea începe în a doua jumătate a acestui an, scrie BBC.
Racheta Falcon 9 a SpaceX şi capsula Dragon sunt programate să fie lansate de la Kennedy Space Center din Florida la ora României 09.49.
În capsulă va fi montat un manechin - botezat Ripley după personajul lui Sigourney Weaver din "Alien" - îmbrăcat într-un costum de astronaut şi căruia îi vor fi ataşat numeroşi senzori care vor înregistra forţele şi experienţa din interiorul capsulei.
Pentru SpaceX, acesta va fi un zbor de o importanţă deosebită în cei 17 ani ai companiei lui Elon Musk.
"Zborul oamenilor în spaţiu este misiunea cea mai importantă a SpaceX. Nu este nimic mai important pentru noi decât această iniţiativă şi apreciem ocazia pe care Nasa ne-a oferit-o să facem asta", a explicat Hans Koenigsmann, vicepreşedinte al companiei:
Racheta Falcon este acelaşi vehicul pe care companie îl foloseşte pentru a duce încărcături pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi pentru a plasa sateliţi pe orbită.
Capsula Dragon va ameriza în Atlantic, nu departe de Kennedy Center, odată ce testul va fi încheiat.
Lansarea de sâmbătă va semăna cu celelalte misiuni SpaceX. Racheta se va ridica şi, după câteva minute, se va desprinde. Segmentul din partea de jos va reveni pe Pământ, aterizând cu ajutorul unei drone, iar partea de sus va merge spre orbită.
După 11 minute de zbor, Dragon va fi eliberată şi va trebui să îşi croiască drum spre Staţia Spaţială, unde ar trebui să ajungă duminică, la ora României 13.00.
Este aşteptat ca Dragon să rămână pe ISS până vineri.