Scumpirea tarifului de transport la gazele naturale (cu circa 10% începând cu 1 septembrie 2009) ar putea provoca oprirea combinatelor de îngrăşăminte chimice, susţin specialiştii din industria chimică, consultaţi de BURSA. Potrivit lor, o nouă majorare (după cea din iulie 2008 când tariful de transport a fost majorat cu 60%) este nejustificată şi riscă "să arunce în aer" întreaga industrie, fix înainte de începerea campaniei agricole de toamnă - perioadă de care patronatele îşi leagă toate speranţele pentru deblocarea pieţii.
Industria chimică este extrem de afectată din cauză că preţul gazului este nepermis de mare şi va avea de suferit şi din pricina faptului că agricultorii nu vor fi sprijiniţi în această campanie agricolă cu fonduri pentru achiziţia de îngrăşăminte, consideră Ioan Cezar Corâci, preşedintele Federaţiei Patronale din Ramura Industriei Chimice şi Petrochimice (FPRICP).
Domnia sa ne-a declarat: "O nouă creştere a tarifelor de transport este nejustificată în condiţiile de criză economică accentuată. Peste tot în UE preţurile la materiile prime se menţin, pe fondul recesiunii, la nivelurile cât mai reduse. Nu este normal ca după ce au fost majorate tarifele de transport cu 60%, acum să se opereze o alta majorare de 10%. La noi această scumpire a gazului aruncă în aer industria de îngrăşăminte.
Corâci mai arată că, în mod normal, această majoarare ar fi trebuit să se regăsească în preţul produsului finit, însă, în condiţiile în care piaţa îngrăşămintelor chimice este blocată (n.r. combinatele produc pe stoc iar agricultorii un au bani momentan), "măsura poate duce la oprirea funcţionarii combinatelor chimice, cu tot efectul devastator din punct de vedere economic şi social care decurge de aici".
Acest aspect ne-a fost confirmat şi de Vasile Mirea, preşedintele Organizaţiei Patronale Nistrofosfor, care a subliniat, că, în această toamnă, preţurile îngrăşămintelor chimice nu vor fi majorate.
În opinia liderul Nitrofosfor, la momentul actual, "piaţa internă este foarte slabă", producătorii punându-şi toate speranţele pentru lunile următoare.
"Noi am înaintat Guvernului note de protest, arătând că această majorare nejustificată, după cea de 60% din iulie 2008, aduce costuri suplimentare de circa 2 dolari la o mie de metri cubi", ne-a declarat Vasile Mirea.
Toate aceste probleme au stârnit îngrijorarea sindicaliştilor, care s-au reunit, marţi, în cadrul unei întâlniri de urgenţă, în care au analizat şi posibilitatea începerii unor acţiuni de protest.
Vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Liberale din Chimie şi Petrochimie (FSLCP), Ovidiu Popescu, ne-a declarat: "Noi, momentan, ca organizaţie sindicală suntem în expectativă, însă vom participa la mitigul organizat de Cartel ALFA, pe 7 octombrie. Mi-e greu să spun ce va urma, pentru că majoritatea întreprinderilor, oricum, nu prea mai funcţionează".
Ovidiu Popescu ne-a descris situaţia din combinatele chimice: "În sector, la ora actuală, mai lucrează circa 6.000 de salariaţi (cu tot cu cei care primesc 75% din salariu). Combinatele fabrică pe stoc şi problemele sunt multiple. Amonil se vinde pe bucăţi, Nitramonia şi Bacău stagnează, doar la Turnu Măgurele şi Azomureş mai merge câte ceva. Deocamdată nu este piaţă. Vom vedea ce va fi după ce începe campania agricolă de toamnă, după 1 octombrie. Noi sperăm la un reviriment al pieţei de îngrăşăminte".
Specialiştii din industria chimică avertizează că odată cu posibila închidere a combinatelor, mari consumatoare de gaz, vor avea de suferit şi companiile producătoare şi distribuitoare.
Ioan Cezar Corâci a subliniat: "Companiile distribuitoare şi producătoare trebuie să înţeleagă că, dacă omoară industria românească, nu vor mai avea piaţă de desfacere şi nici nu-şi vor mai putea realiza cifrele de afaceri şi profiturile mari. Să nu uităm că aceste companii nu şi-au realizat investiţiile cum ar fi trebuit, multe dintre conducte fiind vechi".
De aceeaşi părere este şi Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) care arată, într-un comunicat, că "măsura creşterii tarifelor de transport a gazelor naturale, adoptată de ANRE pe 27 august 2009, este anti-economică şi nejustificată de nicio evoluţie a costurilor".
În opinia sa, măsura se justifică "doar de cea a salariilor din compania de stat Transgaz" sau prin "presiunile celor două mari companii de distribuţie".
Cristian Pârvan a explicat: "AOAR a respins ferm pretenţiile nejustificate de mărire a preţului de livrare a gazelor, motivate de înregistrarea unor aşa-zise pierderi financiare. Cererile formulate constant şi nejustificat de companiile de distribuţie, cifrele de profit, înregistrate pentru anul 2008, arată ca deciziile ANRE n-au făcut decât să contribuie la creşterea acestor profituri, fără ca aceste companii să faca vreun efort. Mai mult, lipsa investiţiilor pe care companiile de distribuţie trebuia să le facă pentru a asigura o facturare corectă, prin trecerea de la 1 iulie 2008 de la facturarea volumetrică, la facturarea în unităţi de energie, face ca şi, astăzi, consumatorii să nu ştie ce plătesc".
Specialiştii din industria chimică mai arată că această majorare o vor resimţi şi consumatorii casnici, nu numai cei industriali.
"Asta în condiţiile în carela o clim similară un apartament la Viena are costuri de trei ori mai mici cu gazul decât unul din Bucureşti", conchide Corâci.