Am luat-o înaintea Europei. Fără a mai aştepta să vedem cum îşi produce efectele directiva prin care se creează marele CNA la nivel european - în acest domeniu suntem campioni la hinghereala jurnaliştilor - şi, de asemenea, fără a mai aştepta efectele ridicării protecţiei surselor, România a luat brusc avans. Creează în scurt timp, pe lângă Ministerul Afacerilor Externe, un Big Brother al cărui rost este acela de a supraveghea presa.
Chiar înainte de a fi recuperat la Cotroceni, Bogdan Aurescu, până săptămâna trecută şef al diplomaţiei de la Bucureşti, a luat iniţiativa organizării unei licitaţii deschise, care va avea loc la 10 iulie, pentru achiziţionarea, contra unei sume de 3,2 milioane de lei, fără TVA, a unui sistem de inteligenţă artificială. Acest sistem urmează să monitorizeze întreg conţinutul de pe platformele media, de pe site-uri de ştiri, informaţiile postate de bloggeri, de influenceri, de jurnalişti şi de comentatori. Aparent este o operaţiune de identificare şi combatere a unor operaţiuni de propagandă antiguvernamentală, anti-UE şi anti-NATO prin intermediul unor ştiri false.
Acest nou sistem, care va studia inclusiv starea emoţională produsă de articolele, ştirile şi comentariile monitorizate, va trebui să aibă capacitatea de a stoca lunar 500 de GB de date. Scurt pe doi!
Atragem atenţia în primul şi în primul rând Curţii de Conturi a României asupra preţului exorbitant, de 3,2 milioane de lei fără TVA, pentru contravaloarea unei platforme IT, care în realitate nu costă decât ridicol de puţin faţă de banii publici alocaţi. În al doilea rând, dacă mai contează cumva pentru clasa politică şi autorităţile din România, are loc un nou atentat la libertatea presei şi, implicit, la posibilitatea cetăţeanului de a avea acces la informaţii complete de interes public şi la comentarii adecvate. Noul Big Brother nu-l va proteja pe cetăţean, ci dimpotrivă. Şi nu în ultimul rând, cred că este important să semnalăm avansul României în acest domeniu, după ce oricum Consiliul Naţional al Audiovizualului a devenit campion european în ceea ce priveşte hinghereala jurnaliştilor.
De fapt, Big Brother-ul iniţiat la Bucureşti, "noaptea ca hoţii", înainte ca Bogdan Aurescu să fie extras şi recuperat, este un experiment la nivel european. Dacă în România va funcţiona, va putea fi implementat în toate statele membre. Aviz Federaţiei Jurnaliştilor Europeni!
1. Mda
(mesaj trimis de Oarecare în data de 19.06.2023, 00:34)
Platforma va fi administrată de robotul Ion :)
Experimentul e inițiat în colonia ideală.
Aurescu și-a îndeplinit datoria și a plecat cu conștiința împăcată. Să fie decorat cu medalia serviciu credincios:)
O să trăim în "cea mai bună dintre lumile posibile" după cum spunea Leibniz, doar că acum in locul Dumnezeului perfect va fi robotul.
Printre altele, robotul se va ocupa și de hinghereala brumei de presă liberă care a mai rămas.
2. fără titlu
(mesaj trimis de IancuJianu2023 în data de 19.06.2023, 18:54)
Ptr cirezile de neomarxisti muumuuUSR plush si prostalaiii care ii mai voteaza e de aplaudat. Dar ei sunt slugi, noi oamenii liberi in schimb nu toleram astfel de lucruri.