Speculaţii cu acţiunile "Petromidia", pe fondul anchetei declanşate de PNA

Ingrid Zamfir
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 iunie 2004

Preţul acţiunilor "Rompetrol Rafinare" Constanţa a scăzut, ieri, cu 10%, atingînd un minim de 570 lei/titlu. Speriaţi, probabil, de informaţiile Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA) privind ancheta declanşată asupra privatizării rafinăriei, precum şi asupra majorărilor de capital operate de societate, unii investitori au vîndut, în primele trei minute ale şedinţei, peste cinci milioane de acţiuni, fapt care a dus la scăderea cursu­lui pînă la minimul zilei. Deşi preţul şi-a mai revenit pe parcursul şedinţei pînă la aproape 600 de lei/acţiune, trendul general a fost unul descrescător.

Scăderea preţului acţiunilor "Rompetrol Rafinare" a picat toc­mai bine pentru cei care aşteptau un astfel de moment ca să cumpere noi titluri ale socie­tăţii. În şedinţa de ieri au fost tranzacţionate 48 milioane de acţiuni, în valoare de 28 miliarde de lei. Parchetul Naţional Anticorupţie a dispus, vineri, începerea urmăririi penale "in rem", sub aspectul săvîrşirii mai multor infracţiuni de corupţie, ca urmare a privatizării societăţii "Rompetrol Rafinare" Constanţa ("Petromidia"). Parchetul a anun­ţat că va ancheta unele fapte ce ţin de privatizare, urmînd să stabilească ulterior care sînt persoanele responsabile.

Reprezentanţii "Grupului Rom­petrol" au precizat, ieri, că anunţul PNA  a constituit o nouă surpriză, întrucît "Rompetrol" a aflat şi de această dată de decizia PNA din presă - la fel ca şi atunci cînd a fost declanşată ancheta, nu printr-o înştiinţare oficială: "Nu putem să nu remarcăm că PNA nu a identificat în această anchetă nici o persoa­nă care să poată fi acuzată de corupţie.

Pare că PNA nu investighează aspecte penale legate de corupţie, ci mai degrabă reia o problemă mai veche legată de dreptul civil şi cel contractual, în speţă dacă toate condiţiile contractului de privatizare semnat în 2000 au fost respectate".

Oficialii "Rompetrol" susţin că toate condiţiile contractului de privatizare au fost negociate corect şi toţi termenii - respectaţi întocmai.

Comunicatul de ieri al PNA nu poate fi considerat o noutate, dat fiind faptul că, în luna martie, a fost anunţat un control la "Rompetrol Rafinare" cu aceeaşi temă: privatizarea şi majorarea capitalului social. La acea dată, reprezentanţii "Rompetrol" au legat ancheta PNA de evenimentele actuale: privatizarea "SNP Petrom" şi ancheta PNA asupra "Rafo" Oneşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb