SPERANŢE CĂ IRLANDA VA PRIMI AJUTOR: Euro s-a apreciat faţă de valutele majore

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 22 noiembrie 2010

Euro a crescut vineri, pe pieţele internaţionale, în raport cu majoritatea valutelor partenerilor comerciali ai UE, în condiţiile în care investitorii au speculat că Irlanda va obţine sprijin financiar.

Euro a urcat cu 0,3% vineri, pe piaţa din New York, la 1,3678 dolari, de la 1,3643 dolari în ziua precedentă.

Faţă de moneda Japoniei, euro s-a apreciat cu 0,2%, la 114,13 yeni.

Ascensiunea consemnată, vineri, faţă de moneda americană a redus declinul săptămânal înregistrat de euro la 0,1%.

La data de 12 noiembrie, moneda unică a avut un curs de 1,3691 dolari.

Analiştii arată că euro este influenţat în mod pozitiv de speranţele privind acordarea unui sprijin financiar Irlandei, respectiv împiedicarea răspândirii crizei datoriilor în zona euro.

Oficialii Uniunii Europene, ai Băncii Centrale Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional au început, joi, analiza situaţiei contabile a instituţiilor financiare din Irlanda. Guvernatorul băncii centrale a Irlandei, Patrick Honohan, a declarat că aşteaptă ca ţara să primească un împrumut de câteva zeci de miliarde de euro, care să sprijine la nevoie băncile.

Aurul, în a doua săptămână de declin

Cotaţia aurului a scăzut vineri, la New York, încheind a doua săptămână consecutivă cu pierderi, ca urmare a măsurilor luate de China pentru reducerea inflaţiei.

China, al doilea consumator mondial de aur (după India), a decis ca băncile să-şi majoreze rezervele.

Cotaţia metalului preţios cu livrare în decembrie a coborat cu 70 de cenţi, încheind ziua de vineri cu 1.352,30 dolari uncia la Comex New York.

În intervalul 15-19 noiembrie, preţul aurului a scăzut cu 1%, iar în săptămâna precedentă - cu 2,3%.

Preţul metalului galben s-a redus cu 5,1% faţă de recordul maxim istoric atins în data de 9 noiembrie: 1.424,30 dolari uncia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb