SPERANŢE CĂ PLANUL AMERICAN VA FI APROBAT: Bursele europene s-au redresat

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 1 octombrie 2008

Acţiunile tranzacţionate pe pieţele din Europa au urmat un curs ascendent ieri, în a doua parte a zilei, investitorii speculând că planul de salvare a sectorului financiar american, în valoare de 700 de miliarde de dolari, va trece cu succes de votul Congresului SUA, deşi, luni, a fost respins de Camera Reprezentanţilor.

Acţiunile "Dexia" SA, cel mai mare creditor mondial pentru autorităţile locale, au crescut cu 7,2%, la 7,72 euro euro. Guvernele belgian şi francez au ajuns la un acord pentru injectarea a 6,4 miliarde euro (9,2 miliarde de dolari) în grupul bancar franco-belgian "Dexia".

Titlurile "Anglo Irish Bank", a treia bancă din Irlanda, au crescut cu 42%, la 3,26 euro. Titlurile "Irish Life & Permanent" au urcat cu 26%, la 4,50 euro. În ziua anterioară, acţiunile "Anglo Irish" au pierdut 46%, iar cele ale "Irish Life & Permanent" - 38%. Guvernul Irlandei a anunţat, ieri, că va garanta pe o perioadă de doi ani toate depozitele bancare, urmărind să menţină stabilitatea financiară.

În schimb, titlurile "Glitnir Bank" hf, banca islandeză salvată de guvern luni, au scăzut cu 61%, la 6,15 coroane. Aceste acţiuni au fost reluate ieri la tranzacţionare, pe piaţa din Reykjavik. "Byr Savings Bank" a suspendat negocierile pe marginea unei eventuale fuziuni cu "Glitnir Bank".

Acţiunile HBOS Plc, cel mai mare creditor ipotecar din Marea Britanie, au scăzut cu 9,9%, la 127,9 pence. Analiştii sunt de părere că vânzarea HBOS va fi o afacere încheiată numai în momentul în care acţionarii îşi vor da votul în acest sens.

Acţiunile "Xstrata" Plc, al patrulea producător mondial de cupru, au crescut cu 4,8%, la 1.653 pence, ca urmare a ascensiunii preţului metalelor. Titlurile "Norsk Hydro" ASA, al doilea producător de aluminiu din Europa, au crescut cu 8,8%, la 35,15 coroane norvegiene.

Acţiunile "Deutsche Lufthansa" AG, a doua companie aeriană din Europa, au urcat cu 2,8%, la 14,01 euro. Surse apropiate companiei, citate de presa internaţională, spun că "Lufthansa" a angajat banca de investiţii "JPMorgan Chase & Co." pentru consultanţă în vederea unei posibile preluări a "Aus­trian Airlines" AG.

Acţiunile "ASML Holding" NV, cel mai mare producător european de semiconductori, au crescut cu 7,9%, la 12,64 euro. Compania a obţinut cinci comenzi pentru echipamente bazate pe noua tehnologie litografică.

Indicele DAX al Bursei din Frankfurt a scăzut cu 1%, la 5.751,86 puncte, CAC 40 al celei din Paris a urcat cu 0,1%, la 3.957,77, FTSE 100 al pieţei din Londra - cu 0,4%, la 4.840,08.

Optimism şi în SUA

Acţiunile tranzacţionate la bursele din SUA s-au înscris pe un curs ascendent ieri, în deschidere, după ce parlamentarii americani au declarat că intenţionează să aprobe planul de salvare a sistemului financiar. Amintim că, luni după-amiază, Camera Reprezentanţilor a respins acest plan, elaborat de administraţia Bush, provocând o cădere fără precedent a burselor de pe Wall Street. Ieri, preşedintele SUA, George W. Bush, i-a sfătuit pe parlamentari să aprobe planul, amintind că "economia SUA se află într-un moment critic". Votul va fi acordat astăzi.

Acţiunile "JPMorgan Chase & Co.", cea mai mare bancă americană după valoarea depozitelor, au urcat cu 9,8%, la 45 de dolari. Titlurile "Citigroup" Inc., cea mai mare bancă din SUA - după active, au cres­cut cu 8,1%, la 19,19 dolari. Titlurile băncii de investiţii "Goldman Sachs" au urcat cu 5,4%, la 127,24 dolari, iar cele ale "Morgan Stanley" - cu 5,2%, la 22,09 dolari.

La ora 9:36 a.m., la New York, indicele Standard & Poor"s 500 a urcat cu 2,5%, la 1.134,33 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 2%, la 10.573,97, Nasdaq Composite - cu 2,6%, la 2.034,78.

Bursele din Asia şi-au continuat declinul

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au scăzut ieri, după respingerea, de către Camera Reprezentanţilor din SUA, a planului de salvare a sectorului financiar american.

Acţiunile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cea mai mare bancă niponă, au coborât cu 4,7%, la 893 yeni. Acţiunile "Sumitomo Mitsui Financial Group" Inc., a treia bancă niponă, au scăzut cu 7,1%, la 630.000 de yeni. Ti­tlurile "DBS Group Holdings" Ltd., cea mai mare bancă din Asia de Sud-Est, au scăzut cu 2,4%, la 16,50 dolari singaporezi. Acţiunile "Babcock & Brown" Ltd., a doua bancă de investiţii din Australia, au pierdut 17%, stabilind un preţ de 1,95 dolari australieni. Anul acesta, preţul acţiunilor "Babcock & Brown" a coborât cu 93%.

Acţiunile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare constructor auto din Japonia, au scăzut cu 4,6%, la 4.380 yeni. Potrivit Asociaţiei Producătorilor de Automobile din Japonia, producţia companiilor de profil din ţară a scăzut cu 11% în august 2008, faţă de aceeaşi lună din 2007 (cel mai puternic declin din 1998 până în prezent).

Titlurile "Harvey Norman Holdings" Ltd., cel mai mare distribuitor australian de mobilă şi electronice, au scăzut cu 12%, la 3,09 dolari aus­tralieni. Compania a anunţat că şi-a redus profitul.

Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au scăzut cu 9,5%, la 31 de dolari australieni. Acţiunile "Fortescue Metals Group" Ltd., producător australian de minereu de fier, au scăzut cu 17%, la 4,66 dolari australieni.

Acţiunile "JFE Holdings" Inc., al treilea producător mondial de oţel, au coborât cu 7,3%, la 3.180 yeni, iar cele ale rivalului său mai mare - "Nippon Steel" Corp. - cu 6,3%, la 387 yeni.

Acţiunile "SK Energy" Co., cea mai mare rafinărie petrolieră din Coreea de Sud, au coborât cu 3,3%, la 89.000 woni.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 4,1%, la 11.259,86 puncte (cel mai redus nivel de după decembrie 2004), S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 4,3%, la 4.600,50, Kospi al celei din Seul cu 0,6%, la 1.448,06. Pieţele din China sunt închise săptămâna aceas­ta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb