SSIF Broker - profit de 2,95 milioane euro pe primele opt luni de activitate

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 septembrie 2005

SSIF Broker, prima societate de servicii de investiţii financiare listată la cota bursei, a obţinut pe primele opt luni ale anului curent un profit brut de 10,280 milioane RON. Conform regulamentelor Bursei de Valori Bucureşti, societatea este obligată să raporteze lunar situaţia activului net, precum şi situaţia sintetică a portofoliului său. Valoarea unitară a activului net la 31 august anul curent este de 1,313 RON/acţiune, în creştere faţă de valoarea unitară a activului net la 30 iulie 2005 cu 2,33%.

Situaţia activului net la sfîrşitul lunii august indică un total activ al societăţii de servicii de investiţii financiare de peste 46,67 milioane de RON, din care activele impobilizate însumează 2,17 milioane de RON. Valoarea totală a acţiunilor cotate este de peste 34,5 milioane de RON, în timp ce titlurile necotate sînt doar în sumă de 1,03 milioane RON, ceea ce reprezintă 3,13% din valoarea de piaţă a pachetelor deţinute. În portofoliu, societatea de brokeraj are un număr de 74 societăţi comerciale cotate şi 14 necotate. Dintre acestea, 47 companii sînt cotate la Bursa de Valori, 27 la Rasdaq şi restul sînt companii necotate deschise şi închise şi una necotată şi tranzacţionată la BVB, respectiv "Prodvinalco" Cluj-Napoca.

Pe parcursul lunii august, SSIF Broker SA a achiziţionat un număr de 5 milioane acţiuni Biofarm Bucureşti (BIOF) la preţul de 0,3100 RON, un procent de 16,31% din totalul cumpărărilor aferente lunii, tranzacţie în valoare totală de 1.550.000 RON. La sfîrşitul lunii august valoarea de piaţă a respectivului pachet s-a ridicat la 1.725.000 RON.

Valoarea de piaţă a pachetului de acţiuni deţinut în portofoliu este de aproximativ 32,8 milioane de RON, din care o pondere de 83,7% o deţin titlurile societăţilor cotate la Bursă. SSIF Broker are deţineri de pînă la 5% la 84% de societăţi, din cele 88 la care are participaţii, iar la patru companii are o participaţie între 5% şi 33%. Structura sintetică a portofoliului deţinut de societatea de servicii de investiţii financiare la 31 august indică faptul că în portofoliu nu se găsesc obligaţiuni, titluri de stat şi nici titluri de participare la fonduri mutuale.

SSIF Broker activează şi pe piaţa derivatelor, cu o participaţie de 5.000 RON la Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu şi 3.000 RON la Casa Română de Compensaţii. De asemenea, societatea de brokeraj are 2066 contracte futures în valoare de 386.393 RON.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb