Standard and Poor"s retrogradează ratingul BP cu două trepte, până la "A"

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 iunie 2010

Agenţia de evaluare financiară Standard and Poor"s a coborât, joi seară, cu două trepte, ratingul pentru datoriile pe termen lung ale companiei petroliere britanice BP, până la "A", de la "AA-", perspectiva asociată acestui rating fiind sub supraveghere, informează un comunicat de presă, citat de Agerpres.

Marţi, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a coborât, cu şase trepte, ratingul pentru datoriile pe termen lung ale companiei petroliere britanice BP, până la "BBB", de la "AA", iar ratingul pentru datoriile pe termen scurt a fost coborât la "F3", de la "F1 plus", perspectiva asociată tuturor acestor ratinguri fiind sub supraveghere.

Standard and Poor"s şi-a justificat decizia prin "continuarea dificultăţilor legate de mareea neagră" şi incertitudinile cu privire la impactul final al acestora.

"Estimările mai exacte cu privire la scurgerile de petrol după explozia puţului Macondo al companiei BP în Golful Mexic, precum şi problemele ridicate în timpul unei audienţe parlamentare, ne-au determinat (...) să ne revizuim estimarea impactului potenţial pentru BP, pe termen scurt şi lung", au explicat analiştii agenţiei de rating.

Ratingul este plasat sub supraveghere negativă, din cauza "incertitudinilor privind BP" şi "evoluţia rapidă a acestei situaţii".

Miercuri, directorul financiar al BP, Byron Grote, sperase că punerea în aplicare a unui fond de despăgubire, alături de măsuri economice, ar putea calma pieţele şi convinge agenţiile de notare să nu retrogradeze ratingul "AA" al grupului, pe care acesta îl are încă la agenţia de rating Moody"s.

Analiştii Standard and Poor"s, îngrijoraţi de "presiunile politice intense" din Statele Unite asupra grupului petrolier, au declarat că, din cauza situaţiei care evoluează rapid, a sezonului de uragane care urmează şi a incertitudinii generale cu privire la situaţia grupului, nu exclud noi ajustări ale ratingului pentru datoriile BP.

Gigantul petrolier britanic British Petroleum (BP) a anunţat, luni, că "mareea neagră" din Golful Mexic, provocată de explozia unei platforme petroliere, i-a provocat până acum pierderi de 1,6 miliarde de dolari. 11 persoane au murit după explozia platformei de prospectare Deepwater Horizon, la data de 20 aprilie. Două zile mai târziu, platforma petrolieră s-a scufundat, provocând o catastrofă ecologică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb