Statele Unite, la începutul unui nou ciclu economic

V.B.
Internaţional / 7 martie 2014

Pe parcursul ultimilor şapte ani economia Statelor Unite ale Americii a traversat un amplu proces de restructurare în urma incidenţei valurilor Marii Recesiuni, sectorul privat american s-a restructurat în perioada 2007-2010, în timp ce sectorul public s-a ajustat în intervalul 2011-2013, astfel economia SUA părând să fie la începutul unui nou ciclu economic, conform unei analize semnate de Andrei Rădulescu (Senior Investment Analyst la SSIF Broker) şi trimise astăzi redacţiei.

Domnia sa consideră că, între 2007 şi 2010, sectorul privat din SUA a fost restructurat, pe fondul măsurilor keynesiene de politică economică implementate de autorităţile monetare şi fiscal-bugetare. Pe de o parte, Rezerva Federală (Fed) a redus dobânda de referinţă la nivelul minim istoric (0%-0,25%). Pe de altă parte, Administraţia a implementat măsuri de susţinere a cererii agregate (programele de susţinere a sectorului financiar-bancar, a pieţei imobiliare, a industriei auto, a şomerilor etc.).

Procesul de restructurare a sectorului privat a crescut competitivitatea economiei americane. Pe de o parte, ponderea exporturilor în PIB a crescut de la 11% (în 2007) la 13% (în 2013). Pe de altă parte, ponderea importurilor în PIB s-a diminuat de la 16% la 15% în aceeaşi perioadă.

A urmat ajustarea sectorului public, între anii 2011 şi 2013, fapt reflectat de declinul ponderii consumului guvernamental în PIB (de la 21% în 2010 la 18% în 2013). Pentru anul fiscal curent (octombrie 2013 - septembrie 2014), Administraţia americană previzionează o scădere a deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB.

Totodată, incertitudinile din sfera mix-ului de politici economice s-au atenuat pe parcursul ultimelor luni, după amplele fluctuaţii din ultimii şapte ani. Aceste incertitudini au culminat cu suspendarea serviciilor federale în prima jumătate a lunii octombrie 2013, se mai arată în analiză.

Andrei Rădulescu este de părere că, deşi creşterea economică a SUA a încetinit în 2013 (ritm anual de 1,9%), iar debutul din 2014 a fost nefavorabil influenţat de climatul meteorologic advers, Statele Unite ale Americii par la începutul unui nou ciclu economic, fapt confirmat de două aspecte. Pe de o parte, are loc revenirea ponderii investiţiilor productive în PIB către nivelul dinainte de criză (după declinul sever, de peste 5%, în perioada primului val al Marii Recesiuni). Pe de altă parte, în prezent, în economia americană are loc o tranziţie de la un mix de politici economice caracterizat prin relaxare monetară şi const rângere fiscal-bugetară, la o serie de măsuri caracterizate prin normalizarea graduală a politicii monetare, a celei fiscal-bugetare şi a celei de venituri.

"Scenariul startului unui nou ciclu economic în Statele Unite este susţinut şi de previziunile macro-econometrice pe care le-am elaborat recent pentru prima economie a lumii. Conform acestor previziuni, PIB-ul american va accelera în 20 14 (de la 1,9% an/an la 2,8% an/an) şi 2015 (la 3,3% an/an), într-o evoluţie echilibrată, susţinută atât de dinamica cererii externe nete, dar şi a cererii interne, prin accelerarea investiţiilor productive", susţine domnul Rădulescu în comunicat.

Domnia sa adaugă ideea că, în scenariul macroeconomic central, formarea brută de capital fix ar putea creşte cu peste 7% de la an la an în 2014 şi 2015, dinamică în accelerare de la 5,5% an/an în 2013. Această evoluţie va determina continuarea procesului de ameliorare a climatului din piaţa forţei de muncă: rata şomajului s-ar putea reduce sub nivelul de 6% la finalul anului curent şi la aproximativ 5,1% la finele anului 2015. Accelerarea investiţiilor este susţinută de faptul că dezechilibrele macroeconomice majore din economie s-au ajustat, dar şi de "graba companiilor" înainte de normalizarea costurilor de finanţare în economie (deşi au crescut cu aproximativ 1 p.p. în ultimele 12 luni acestea se situează sub nivelul considerat normal). De asemenea, sectorul corporate dispune de resurse financiare pentru a investi, iar în sectorul bancar se notează o relansare a creditului.

Ameliorarea condiţiilor din piaţa forţei de muncă (scăderea şomajului, majorarea salariului minim în administraţia federală) se va reflecta pozitiv în sfera consumului privat american (cunoscut şi drept motorul economiei mondiale). Principala componentă a PIB-ului american ar putea accelera de la 2% an/an în 2013 la 2,4% an/an în 2014 şi 2,6% an/an în 2015.

De asemenea, în acest scenariu macroeconomic central, consumul guvernamental va reintra gradual în teritoriu pozitiv, după ajustarea din ultimii ani. Pentru 2014 previzionez o scădere a consumului public cu 0,8% an/an, iar pentru 2015 o creştere cu 0,7% an/an.

La nivelul cererii externe nete mă aştept la o accelerare a exporturilor, determinată de majorarea investiţiilor, dar şi de perspectivele mai bune pentru econo mia mondială (susţinute de ieşirea Europei din criza datoriilor suverane). Exporturile americane ar putea creşte cu 4,5% an/an în 2014 şi peste 5% an/an în 2015. Pentru importurile americane previzionez o majorare cu 2,4% an/an în 2014 şi cu 2,6% an/an în 2015.

În acest context, este de aşteptat ca Rezerva Federală să continue procesul de normalizare a politicii monetare la şedinţele următoare de politică monetară. Banca centrală ar putea termina programul QE3 şi semnale startul procesului de normalizare a dobânzii de referinţă până la finele anului curent.

"Intrarea economiei americane într-un nou ciclu economic se va resimţi favorabil în sfera economiei mondiale. După părerea mea, fluxurile de capital se vor orienta în trimestrele următoare către economia reală, îndeosebi spre ţările care prezintă stabilitate macroeconomică, financiară şi politică. România trebuie să profite de noul ciclu economic mondial pentru a iniţia un proces de dezvoltare sustenabilă (fără acumularea de dezechilibre macroeconomice), aspect imperativ necesar pentru ameliorarea potenţialului economic şi realizarea convergenţei economice reale către Zona Euro", conchide Andrei Rădulescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7393
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0043
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7351

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb