Staţiunile montane din Prahova şi Braşov, promovate într-un eveniment dedicat specialiştilor din turism

B.G.
Miscellanea / 25 martie

Staţiunile montane din Prahova şi Braşov, promovate într-un eveniment dedicat specialiştilor din turism

ANAT (Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism) anunţă organizarea evenimentului "Redescoperă Valea Prahovei", care are rolul de a promova staţiunile montane din judeţele Prahova şi Braşov, conform unui comunicat emis redacţiei, din care relatăm următoarele.

Evenimentul va avea loc în perioada 25-28 martie şi va reuni peste 85 de agenţi de turism şi jurnalişti, iar scopul evenimentului este acela de aevidenţia potenţialul turistic al regiunii şi să contribuie la includerea destinaţiilor locale în pachetele de călătorie.

Evenimentul include vizite în principalele localităţi montane şi o conferinţă de presă, unde vor fi discutate subiecte de actualitate din domeniu. Un punct important pe agenda ANAT este prezentarea unor propuneri legislative menite să sprijine dezvoltarea industriei turistice. Printre acestea se numără crearea unor fonduri de garantare pentru turism, modificări legislative care să clarifice responsabilităţile agenţiilor de turism şi îmbunătăţirea legislaţiei privind Organizaţiile de Management al Destinaţiei (OMD-uri).

Analiza turismului de incoming arată că ţara noastră a atras 2,4 milioane de turişti străini în 2024, înregistrând o creştere de 11%, dar rămânând în urma altor destinaţii europene. Comparativ, Bulgaria a primit 13 milioane de turişti străini, iar Grecia 36 de milioane. Datele evidenţiază necesitatea unor investiţii mai mari în promovare, având în vedere că statul a alocat doar 1,1 milioane de euro în acest scop, faţă de cele 10 milioane de euro investite de Bulgaria sau 40 de milioane de euro de Grecia.

"Infotripul este pentru jurnalişti şi agenţi de turism un adevărat curs de pregătire practică. În ultimii 20 de ani, am organizat peste 50 de astfel de evenimente la mare, în Delta Dunării, la munte, în staţiuni balneare. Acum, sub egida ANAT şi în parteneriat cu Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare Turistică - APDT Prahova şi Organizaţia Patronală de Turism Poiana Braşov, am lansat un info la munte pentru sezonul de primăvară-vară!", a menţionat Adrian Voican, vicepreşedinte ANAT, potrvit comunicatului.

ANAT subliniază că pentru o dezvoltare sustenabilă a turismului autohton este necesară o strategie coerentă şi un OMD central, care să coordoneze eforturile de promovare şi atragere a turiştilor străini. În prezent, ţara noastră nu dispune de un astfel de organism la nivel naţional, iar iniţiativele locale sunt insuficiente pentru a concura cu alte destinaţii regionale.

Evenimentul din Prahova şi Braşov reprezintă o oportunitate de a evidenţia punctele forte ale turismului montan şi de a contura soluţii pentru dezvoltarea acestui sector, esenţial pentru economia locală.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5966
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2112
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9532
Gram de aur (XAU)Gram de aur446.9489

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
energyexpo.ro
hipo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb