STATUL A VÎNDUT, DIN NOU, SNTR Preţul "Tutunului Românesc" a scăzut de 25 de ori în trei ani!

RĂZVAN RADU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 ianuarie 2004

APAPS a vîndut, ieri, pachetul majoritar de 56,4% din acţiunile Societăţii Naţionale Tutunul Românesc (SNTR) consorţiului Tobacco 2003/UE, format din societăţile CTS SRL Italia şi "Galaxy Energy International" Ltd. Valoarea totală a tranzacţiei a fost de 6,3 milioane de euro, din care 1,6 milioane de euro reprezintă preţul acţiunilor, iar restul sînt obligaţii de investiţii tehnologice. Cumpărătorul a preluat şi datorii comerciale ale SNTR în valoare de 5,5 milioane de euro. Efortul financiar total asumat de investitor se ridică la 12 milioane de euro. Preţul primit de stat pentru pachetul de acţiuni este de 25 de ori mai mic decît cel care a fost obţinut la încercarea de privatizare a societăţii din anul 2000, cînd cumpărătorul a fost Grupul "InterAgro". Oferta acceptată atunci de stat se ridica la 130 milioane de dolari, din care 40 de milioane preţul acţiunilor.

"Cred că am încheiat un contract bun, care se adresează societăţii, oamenilor, dar şi micilor fermieri cultivatori de tutun", a spus, ieri, preşedintele APAPS, Ovidiu Muşetescu.

Din partea investitorului, contractul de privatizare a fost semnat de Stephen Jarvis, avocat al firmei care a consiliat consorţiul în derularea tranzacţiei. Stephen Jarvis a menţionat că societatea "Galaxy Energy Limited", înregistrată în Insulele Virgine Britanice, face parte din grupul "Galaxy", care are ca principală activitate exploatarea navelor.

Compania italiană CTS activează în sectorul cultivării şi procesării tutunului. Reprezentantul casei de avocatură nu a oferit detalii referitoare la acţionariat, conducere sau clienţii celor două societăţi din consorţiu. Pe fondul lipsei de informaţii despre ofertant, pe parcursul negocierilor s-au vehiculat în piaţă zvonuri potrivit cărora în spatele consorţiului se află tot omul de afaceri Ioan Niculae, patronul grupului "InterAgro". "Nu am identificat nici o legătură formală între Niculae şi firmele din consorţiu", a precizat ieri Ovidiu Muşetescu. Ioan Niculae deţine în prezent 43,6% din SNTR şi a declarat în repetate rînduri că vrea să le vîndă. În vederea privatizării, Guvernul a şters datoriile către stat ale SNTR în valoare de 1.000 miliarde de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb