"Statul român trebuie să acţioneze şi să reacţioneze în problema creditelor în franci"

Reporter: Potrivit site-ului BNR, la secţiunea "rolul BNR", se spune: "Este necesară identificarea riscurilor şi vulnerabilităţilor întregului sistem financiar, în ansamblul său şi pe componentele sale, deoarece monitorizarea stabilităţii financiare este preventivă. Apariţia şi dezvoltarea unor disfuncţionalităţi, precum evaluarea incorectă a riscurilor şi ineficienţa alocării capitalului, pot afecta stabilitatea sistemului financiar şi stabilitatea economică".

BNR susţine că a recomandat clienţilor să nu ia credite în monede exotice. Totuşi, a lăsat băncile (împrăştierea de fluturaşi, ofertele de la ghişeu ale angajaţilor) să ofere cetăţenilor credite în franci. Pe de altă parte, băncile trebuie să aibă, fiecare, un departament de analiză a riscului, ceea ce cetăţenii nu au avut la dispoziţie. Credeţi că şi-a îndeplinit BNR rolul de supraveghetor în această speţă?

Horaţius Dumbravă: Evit să comentez ce reacţii ar trebui să aibă o instituţie sau alta.

Dar, da, pot spune şi chiar accentuez lucrul acesta: statul român trebuie să acţioneze şi să reacţioneze. Nu poate să rămână impasibil când sute de mii de cetăţeni ai săi - acest lucru însemnând poate chiar milioane, dacă socotim şi membrii familiei, pentru că şi ei sunt afectaţi în mod direct - ajung chiar în situaţii de limită existenţială.

A acţiona înseamnă, în cazul de faţă, că statul român, prin instituţiile sale, trebuie să folosească acele instrumente legale să prevină astfel de situaţii.

Prevenţia se face prin prognoze specializate, dar şi prin monitorizarea domeniilor sociale şi economice de acele instituţii care au atribuţii legale, ca şi identificarea soluţiilor de a nu se ajunge la probleme precum cele cu care se confruntă azi sute de mii de cetăţeni îndatoraţi la bănci.

Dumneavoastră v-aţi referit la Banca Naţională în acest sens, cu referire la cine ar fi trebuit să prevină astfel de evenimente. Repet, nu pot arăta cu degetul spre o instituţie sau alta, nu e rolul meu şi nici nu am expertiza necesară în acest domeniu, dar cei responsabili, instituţiile care ar fi trebuit să prevină ceea ce se întâmplă azi, trebuie identificate şi să li se ceară socoteală.

Aici nu vorbesc în calitatea mea de demnitar public, ci de cetăţean: am dreptul să ştiu de ce sute de mii de concetăţeni de-ai mei au ajuns în situaţii disperate. Dar mai ales, aceşti din urmă cetăţeni au dreptul să ştie. Iar obligaţia statului este să răspundă acestei întrebări.

A reacţiona înseamnă, aici, să găseşti mijloacele necesare pentru a ajuta sutele de mii de debitori la bănci ca să-şi achite în mod rezonabil şi corect, fără a fi spoliaţi, ratele bancare.

Să ştiţi, din analizele noastre - pentru că pe rolul instanţelor au fost sute de mii de încuviinţări de executare silită declanşate de bănci împotriva debitorilor - aceştia din urmă nu au fost rău-platnici. Ei pur şi simplu nu au mai făcut faţă dificultăţilor economice generale, adică unor situaţii pe care nu le-au putut prevedea.

În acest context, mă întreb, oare nici băncile, care au departamente întregi de prognoză şi analiză a mediului economic şi financiar, nu au putut să prevadă acest declin economic? Nu eu pot răspunde la această întrebare, bineînţeles.

Reporter: Care este opinia CSM cu privire la cele patru proiecte de lege din Parlament privind insolvenţa persoanelor fizice?

Horaţius Dumbravă: Ideea insolvenţei persoanei fizice a debutat, după câte-mi amintesc, încă de prin 2009 cu un proiect de lege depus, printre alţii, de fostul senator Iulian Urban. El chiar a trecut de prima cameră, Senat, însă a căzut la vot în camera decizională.

Preocuparea este una la nivelul statelor UE.

Este firesc ca această preocupare, mai ales în contextul crizei economice ce a explodat în 2009, să o aibă şi politicienii români. Există patru proiecte, într-adevăr, în Parlament depuse de diverşi parlamentari. Probabil că nu au ştiut unii de alţii, dar e clar că preocuparea a existat de mai mult timp la nivelul Parlamentului.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu a respins această idee, a insolvenţei persoanei fizice. Dimpotrivă, la momentul discuţiilor pe marginea noii legi a insolvenţei, la finalul anului 2013, CSM a opinat că ar trebui inclusă ca secţiune în Codul Insolvenţei şi cea privind persoana fizică.

CSM şi-a exprimat, însă, prin Plenul său, temeri cu privire la transpunerea într-un text de lege coerent şi care să fie aplicat. De asemenea, a atras atenţia că este nevoie de un studiu de impact şi de o analiză de drept comparat, pentru că sunt mai multe state europene care au adoptat acte normative privind insolvenţa persoanei fizice şi ar trebui văzut ce a mers şi ce nu a mers în statele de care pomeneam.

Reporter: De ce sunt atât de multe proiecte de legi privind insolvenţa persoanelor fizice? Nu ar putea exista doar un singur proiect, clar şi la obiect?

Horaţius Dumbravă: În esenţă, v-am răspuns la întrebarea anterioară.

Nu este prima dată când în Parlament "se întâlnesc" mai multe proiecte de lege pe acelaşi subiect.

Evident că secretariatele comisiilor celor două camere au în evidenţă acest lucru. Iar atunci când se lucrează pentru Plenul camerei decizionale, indiferent care ar fi aceasta, se au în vedere toate proiectele. Cu atât mai mult cu cât şi Consiliul Legislativ are un rol esenţial aici, în sensul de a atrage atenţia ca proiecte de legi pe acelaşi domeniu să nu aibă trasee diferite.

Reporter: Care sunt punctele forte ale Legii privind insolvenţa persoanelor fizice? Dar cele slabe?

Horaţius Dumbravă: Punctul forte e, într-adevăr, acest "common sense" privind adoptarea unui act normativ care să se refere la insolvenţa persoanelor fizice.

Punctul slab, însă, al proiectelor de lege aflate pe masa Parlamentului este că nu oferă posibilitatea persoanei fizice de a reveni, după faliment, la standardul de viaţă obişnuit.

O lege a insolvenţei persoanelor fizice trebuie să aibă un dublu scop: de a asigura creditorilor acoperirea într-o cât mai mare măsură a creanţelor şi, pentru debitorul de bună-credinţă, de a-l salva de la o situaţie aparent fără ieşire, dar şi de a-i oferi un orizont rezonabil în viitor că va putea reveni la o viaţă normală.

Totuşi, trebuie spus că deputaţii din Comisia Juridică au făcut paşi importanţi în aceste ultime zile şi încearcă să găsească soluţii în cadrul proiectului de lege al insolvenţei, în ideea de a oferi şansa de care vorbeam, debitorului de bună credinţă.

Astfel, s-a discutat şi analizat în Comisia juridică ca, înainte de declanşarea procedurii insolvenţei în faţa instanţei, să existe o procedură prealabilă, administrativă care nu este atât de drastică, precum procedura insolvenţei la instanţă: se vorbeşte de un plan de redresare pe 3 sau 5 ani sub coordonarea unui avocat/executor judecătoresc/notar/practician în insolvenţă. Avantajul este că această procedură nu e publică, dar şi că debitorul de bună credinţă, dacă respectă planul de redresare convenit cu creditorii prin intermediul celui care coordonează planul de redresare, poate reveni la viaţa normală avută înaintea dezechilibrului financiar.

E un mare pas înainte. Asta demonstrează că discuţiile în spaţiul public sunt utile şi că pot fi găsite soluţii şi pragmatice, dar şi care să vină în ajutorul cetăţenilor.

Reporter: Politicienii susţin că Legea privind insolvenţa persoanelor fizice poate rezolva problema debitorilor bancari, însă cetăţenii nu sunt avertizaţi cu privire la pericolele cărora se expun. Este insolvenţa persoanelor fizice o soluţie pentru cetăţeni, în special pentru debitorii bancari în CHF?

Horaţius Dumbravă: Aşa cum am răspuns anterior, dacă forma actuală a proiectului de lege rămâne aşa, nu rezolvă problema debitorilor persoane fizice de bună credinţă.

Cum am mai spus, cetăţenii trebuie să fie avertizaţi cu privire la faptul că insolvenţa este cea mai drastică măsură: odată intrată persoana fizică în faliment, greu mai poate reveni la o viaţă normală.

Iată câteva argumente:

- Insolvenţa reprezintă un veritabil cazier, un stigmat pe care persoana fizică îl va suporta o perioadă lungă, dacă nu o viaţă întreagă. Orice intenţie de angajare pe piaţa muncii, obţinerea unui credit, ori cumpărarea unui produs în rate va fi greu, dacă nu imposibil de obţinut odată ce persoana este sau a fost în insolvenţă pentru că aceste informaţii vor fi accesate de angajatori, de creditori;

- Insolvenţa reprezintă pentru persoana fizică şi un stigmat social, pentru vecini, prieteni, cei apropiaţi: o sursă de neîncredere, de respingere socială, în lipsa unor mecanisme adecvate asociate care să prevină astfel de situaţii. Pasul până la adevărate drame personale este unul foarte mic (depresii, spre exemplu);

- Insolvenţa persoanei fizice nu priveşte doar imposibilitatea de a plăti ratele la bănci, ci poate cuprinde o sferă mult mai largă de persoane fizice, spre exemplu, cele care nu-şi pot plăti impozitele şi celelalte taxe datorate bugetului local, întreţinerea pentru cheltuieli de bloc (personale şi comune), în relaţiile ca şi consumator cu un contractor (achiziţionarea unui frigider şi televizor, spre exemplu);

- Persoana fizică aflată în insolvenţă este o veritabilă persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Averea întreagă îi va fi gestionată de o altă persoană: nu va putea să-şi achiziţioneze, spre exemplu, bunuri personale de o anumită valoare, inclusiv veniturile alocate familiei (copiilor, spre exemplu) vor fi filtrate de o persoană străină de familie, vacanţele/excursiile în ţară sau în afara ţării nu vor putea fi făcute fără o justificare faţă de această persoană ce-i va gestiona bunurile.

Cei apropiaţi, membrii familiei persoanei fizice ce a intrat în insolvenţă vor avea de suferit, stigmatul social extinzându-se şi asupra acestora.

Dacă, însă, sunt gândite acele măsuri asociate, cum ar fi această procedură prealabilă, nepublică, ca şi alte măsuri, legea ar fi un câştig, într-adevăr. Inclusiv pentru debitorii care nu şi-au mai putut plăti ratele la bănci.

Reporter: Au trecut mai mult de două săptămâni de la decizia Băncii Elveţiei privind ridicarea pragului franc/euro, ceea ce a dus la creşterea înfricoşătoare a francului elveţian. Credeţi că autorităţile vor acţiona în vreun fel pentru protejarea cetăţenilor?

Horaţius Dumbravă: Statul român, după cum am şi răspuns iniţial, are datoria şi obligaţia să reacţioneze. Nu poate sta pasiv.

Simpla adoptare a proiectului de lege privind insolvenţa persoanelor fizice nu este o soluţie. Sau nu este singura soluţie.

Alte state emergente statelor dezvoltate din UE au luat măsuri, cum este Ungaria sau Croaţia. Nu au aşteptat ca lucrurile să se agraveze. Tare mi-e teamă că, dacă această situaţie continuă, România riscă să aibă grave fenomene sociale. Şi nu cred că asta ne dorim cu toţii.

Reporter: Cum credeţi că ar trebui să procedeze statul în situaţii precum cea din aceste zile, când sute de mii de oameni sunt panicaţi de creşterea ratelor?

Horaţius Dumbravă: Nu am un răspuns concret. Nici nu este rolul meu şi nici posibilitatea de a decide aici. Dar, repet, statul român este obligat să reacţioneze cât mai rapid posibil cu soluţii adecvate.

Reporter: De ce FMI nu este de acord cu insolvenţa persoanelor fizice? Credeţi că avem nevoie de un studiu de impact pentru această lege?

Horaţius Dumbravă: FMI fără îndoială reprezintă, mai mult sau mai puţin voalat, interesele creditorilor. În cazul de faţă fiind băncile.

Din adresa trimisă Guvernului României de către FMI, nu am înţeles că nu ar fi de acord, ci a subliniat că adoptarea legii insolvenţei persoanei fizice, fără un studiu de impact adecvat şi fără consultarea părţilor interesate, poate avea un impact negativ asupra pieţei financiare.

O poziţie asemănătoare a avut şi Plenul CSM, e adevărat că nu din perspectiva pieţei financiare, ci din cea a activităţii sistemului de justiţie în interesul cetăţeanului: blocarea intempestivă cu sute de mii de dosare de insolvenţă, cu termene lungi de judecată, s-ar putea să agraveze situaţia debitorilor de bună-credinţă. De aceea şi noi am solicitat că este nevoie de un studiu de impact.

Reporter: Ar putea organele de cercetare penală din România să investigheze ceea ce s-a întâmplat în România, în anii 2006-2008, în legătură cu procesul de creditare din România, mai ales cel în monede exotice?

Horaţius Dumbravă: Vă daţi seama că nu le pot spune eu organelor de urmărire penală ce să facă.

Dar dacă ne uităm la ce s-a întâmplat cu milioane de oameni din ţările emergente statelor dezvoltate din Uniunea Europeană, mă refer la ţări ca România, Croaţia, Ungaria, Polonia, Slovacia, Bulgaria, care au trecut prin acelaşi proces negativ - atragerea cu monedă non UE şi dobânzi mici pentru a lua credite - nu pot să nu-mi ridic un semn de întrebare cu privire la posibile indicii ale unor infracţiuni transfrontaliere.

Ca cetăţean îmi pun această problemă. Uitaţi-vă, vă rog, marea majoritate a acestor ţări, rude sărace în UE, au monede naţionale şi un sistem financiar care depinde de creditele din statele dezvoltate UE, adică monede extrem de sensibile la orice şoc; o creştere a nivelului mediu de viaţă al cetăţenilor, însă departe de cel al concetăţenilor din statele dezvoltate UE, care le-a permis la un moment dat să viseze la lucruri elementare în societatea europeană: o maşină şi o casă; majoritatea băncilor care au practicat dobânzi în monedă non UE au aceiaşi acţionari.

Sper să nu fie cazul de astfel de infracţiuni, dar coincidenţele sunt mult prea multe în aceste state.

Reporter: Vă mulţumesc!