STATUL VREA SĂ REIA PRIVATIZAREA "AVIOANE" CRAIOVA Ministerul Economiei a invitat "Alenia Aeronautica" la negocieri pentru compania aviatică

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 martie 2010

Ministerul Economiei a invitat "Alenia Aeronautica" la negocieri pentru compania aviatică

Între timp, "Avioane" a primit promisiuni de comenzi de la Ministerul Apărării pentru IAR-99 ŞOIM

Titlurile AVIO au urcat, vineri, pe Bursă cu 23,67%, dar pe un volum modest

După eşecul înregistrat în ultimii doi ani, statul încearcă să relanseze privatizarea companiei "Avioane" Craiova (simbol AVIO), aceasta fiind, în prezent, la limita supravieţurii.

Ministerul Economiei a trimis, recent, societăţii italiene "Alenia Aeronautica" o scrisoare ca să afle dacă aceasta mai este interesată de achiziţia companiei craiovene, invitând-o la negocieri.

"Alenia" a fost cât pe ce să cumpere "Avioane" Craiova, anul trecut, dar negocierile pentru privatizarea companiei au fost întrerupte după ce statul român a insistat ca societatea italiană să preia şi datoriile de aproape 9 milioane de euro ale companiei craiovene.

Între timp, conducerea Sindicatului Liber "Avioane" Craiova a făcut "lobby" intens pe lângă autorităţile statului, încercând să obţină sprijin de la acestea ca societatea să-şi redreseze activitatea.

Eforturile reprezentanţilor sindicatului par să fi dat roade, aceştia primind mai multe promisiuni de comenzi de la Ministerul Apărării pentru avioanele de antrenament IAR-99 ŞOIM, unul dintre produsele de tradiţie ale fabricii craiovene.

"În ultimele săptămâni, am avut mai multe întâlniri cu reprezentaţi ai Ministerului Economiei şi ai Ministerului Apărării Naţionale, care ne-au promis că ne vor ajuta pentru obţinerea unor comenzi", a spus, pentru ziarul Bursa, Victor Peţa, preşedintele Sindicatului Liber "Avioane" Craiova, adăugând: "Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, un vechi prieten al fabricii noastre, ne-a ajutat să obţinem o întâlnire, pe 15 martie, cu ministrul (n.r. economiei) Adriean Videanu, în care i-am prezentat acestuia situaţia gravă a societăţii, precum şi propuneri de soluţionare, iar câteva zile mai târziu am fost în audienţă la ministrul Apărării, domnul Gabriel Oprea. Domnia sa a promis să se angajeze în salvarea societăţii noastre prin lansarea de comenzi, fiind de părere că este necesară salvarea şi relansarea industriei româneşti de apărare."

Victor Peţa consideră că "Avioane" Craiova ar putea beneficia de pe urma deciziei guvernului de a achiziţiona avioanele de luptă F-16, societatea producând avioane de antrenament pentru avioanele militare. Domnia sa a afirmat: "Este foarte important pentru noi că cei trei miniştri cu care am discutat şi-au manifestat disponibilitatea de a ajuta societatea. De altfel, o conjunctură favorabilă Avioane ar putea fi şi schimbarea de atitudine (odată cu schimbarea conducerii) a Statului Major al Forţelor Aeriene faţă de fabrica noastră şi faţă de produsul nostru de bază, avionul IAR-99 ŞOIM. Avem semnale că, în perspectiva achiziţionării avionului multiroll SMFA, se doreşte mărirea numărului de avioane IAR-99 ŞOIM din dotarea forţelor armate române. "

Liderul sindicatului "Avioane" este încrezător că relansarea companiei s-ar putea face odată cu primirea unor comenzi ferme de la statul român, însă atrage atenţia că este nevoie de o susţinere politică importantă pentru găsirea surselor de finanţare pentru un posibil contract cu Ministerul Apărării.

Domnia sa consideră că datoriile de nouă milioane de euro ale companiei nu reprezintă o sumă atât de mare, raportat la valoarea "Avioane" Craiova: "Nouă milioane de euro datorii nu este o sumă foarte mare când cumperi o fabrică de avioane cu personal foarte bine calificat", susţine domnia sa.

Compania a raportat, pentru anul trecut, pierderi de 19,4 milioane de lei, în creştere cu 17,5% în comparaţie cu 2008. În 2009, "Avioane" a înregistrat venituri de 5,8 milioane lei, de trei ori mai mici decât în anul anterior, în timp ce cheltuielile s-au cifrat la 25,26 milioane de lei.

La 31 decembrie 2009, "Avioane" Craiova avea datorii de 49,26 milioane lei, iar sumele de recuperat se ridicau la 1,31 milioane lei.

Titlurile "Avioane" s-au apreciat cu 96% de la începutul anului

Acţiunile companiei "Avioane" Craiova (simbol AVIO) s-au apreciat, de la începutul anului, cu 95,9%, însă pe volume mici, aceste titluri neavând o lichiditate foarte mare.

În ultimele trei şedinţe de tranzacţionare, acţiunile AVIO au atras tot mai mult atenţia unor investitori, marcând o creştere de 42,5%, la 5,7 lei/acţiune, în şedinţa bursieră de vineri. Potrivit acestui preţ, compania are o capitalizare bursieră de 5,3 milioane de lei.

Statul român controlează, prin Ministerul Economiei, 80,97% din companie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb