Stere Farmache: AGA BVB în noiembrie pentru modificarea actului constitutiv, în vederea listării

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 octombrie 2009

Conducerea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) va convoca acţionarii în noiembrie pentru aprobarea unor modificări ale actul constitutiv, necesare în vederea listării pe propria piaţă, a declarat preşedintele BVB, Stere Farmache, citat de NewsIn. Domnia sa a spus: "Adunarea generală va avea în vedere unele modificări ale actului constitutiv, care să permită două lucruri importante: o liberalizare a circulaţiei acţiunilor prin transformarea acţiunilor preferenţiale în acţiuni comune şi, pe de altă parte, implementarea unor prevederi care să asigure continuitatea liniilor tradiţionale de business ale Bursei şi continuarea activităţii în România".

Conducerea Bursei încearcă astfel să evite o eventuală schimbare a obiectului de activitate, în condiţiile în care listarea propriilor titluri pe piaţa reglementată poate favoriza şi tentativele de preluare.

Stere Farmache a mai menţionat că în AGA se vor mai lua în discuţie şi unele modificări ale tarifelor şi comisioanelor BVB, în sensul realizării unui "sistem de comisionare prin care Bursa să-şi pună mai bine în practică politicile comerciale, adică asigurarea unei flexibilităţi a politicii comerciale".

BVB va cere CNVM să ţină cont de structura burselor europene în privinţa cumulului de funcţii

Bursa va trimite CNVM un punct de vedere cu privire la proiectul de reglementare a cumulului de funcţii, prin care cere Comisiei să ţină cont de interesele de business ale grupului BVB şi de structurile de conducere ale burselor europene, a mai spus preşedintele BVB.

La sfârşitul lunii trecute, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a lansat în dezbatere publică un proiect de dispunere de măsuri prin care încearcă să reglementeze situaţiile de cumul de funcţii, astfel încât membrii din conducerea operatorilor de piaţă să nu fie prezenţi şi în consiliile societăţilor lis­tate.

Proiectul Comisiei vizează şi membrii din conducerea operatorilor de piaţă sau a sistemelor de tranzacţionare, care nu vor mai putea fi membri în consiliile de administraţie sau conducători ai unui depozitar central, case de compensare sau a Fondului de Compensare a Inves­titorilor. În acelaşi timp, atât membrii din conducerile operatorilor de piaţă sau a depozitarilor centrali nu vor mai putea intra în conducerea societăţilor listate pe pieţele reglementate de respectivul operator, res­pectiv a societăţilor care au încheiat contract de registru cu depozitarul central.

"Cred că o astfel de iniţiativă (proiectul CNVM - n.r.) trebuie să aibă la bază o nevoie socială, pe care noi ca operator de piaţă nu am reuşit să o identificăm", apreciază şeful BVB, adăugând: "Ca urmare, vom formula opinii cel puţin pe trei direcţii clare. Una dintre ele va fi luarea în considerare a intereselor de business ale grupului Bursa de Valori Bucureşti, care trebuie administrat responsabil, dar acest lucru presupune şi o reprezentare corectă în consiliile respectivelor societăţi din grup. De asemenea, avem unele consideraţii de ordin legal şi a treia direcţie este dată de standardele la care operează şi de structurile de guvernanţă ale burselor din Europa şi ale pieţelor financiare în general". El a menţionat că Bursa a realizat un studiu despre structurile de conducere la celelalte burse europene, dar "nu am identificat la alte burse europene o structură aşa cum este propusă de CNVM".

Fondul de investiţii OTP WiseRO a primit avizul Consiliului Bursei pentru tranzacţionare

Consiliul Bursei a aprobat vineri admiterea la tranzacţionare a fondului de investiţii cu capital garntat OTP WiseRO, urmând ca titlurile acestuia să intre la cota Bursei în această lună, a declarat Stere Farmache. Prospectul de admitere la tranzacţionare a OTP WiseRo primise şi avizul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) la începutul lunii septembrie, iar avizul BVB era ultimul înainte de intrarea la cota Bursei a unităţilor de fond. Oferta de vânzare primară a unităţilor de fond OTP WiseRO s-a derulat în perioada 29 iunie -24 iulie, operaţiunea fiind intermediată de casa de brokeraj Intercapital Invest. OTP WiseRO investeşte până la 100% din active în depozite bancare, urmărind în schimb evoluţia indicelui SGI Wise US Long/Short Vol Target, pe baza unui instrument financiar derivat de tip index swap.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb