Struţocămila UE

Îmi place acest cuvânt. Deşi are conotaţii negative. Şi efecte dezastruoase. Este o combinaţie toxică. Între state naţiuni şi state subordonate. Cu suveranitatea ciopârţită. Între state puternice şi state slabe. Între guverne poziţionate diferit. UE ori dispare, ori iese din starea de struţocămilă în cealaltă direcţie. Şi se creează Statele Unite Europene.

Nimic nu poate fi mai rău decât este. Uniunea Europeană s-a transformat treptat dintr-o piaţă a liberului schimb, a liberei circulaţii de persoane şi de mărfuri, a relaxării taxelor vamale, într-o asociere alandala de state europene. Pe parcurs, aşa-numitul nucleu dur din jurul Germaniei a devenit dominant şi a reuşit practic să-şi subordoneze politic şi economic statele din "nucleul slab". Cele venite în UE şontâc, şontâc, după căderea Cortinei de Fier. Aceste numeroase state din a doua categorie au fost practic invadate de capitalurile celor din nucleul dur şi obligate, rând pe rând, să cedeze în favoarea statelor mai puternice importante prerogative ale suveranităţii. Şi, odată cu ele, au fost cedate şi numeroase bogăţii naţionale, începând chiar cu forţa de muncă.

Uniunea Europeană s-a transformat astfel nu într-o organizaţie alcătuită din entităţi egale, ci într-un mecanism cu unic sens, în care unii pierd şi alţii câştigă. Înaintea declanşării războiului din Ucraina, Germania, condusă cu mână de fier de cancelarul Angela Merkel, devenise atât de puternică încât, pe bună dreptate, din ce în ce mai mulţi analişti o comparau cu un nou Reich. Instaurat de astă dată pe o cale paşnică. Dar la fel de periculos şi de nociv ca şi proiectul avut în vedere de Adolf Hitler. În mod ironic, războiul din Ucraina a reglat cumva lucrurile. În sensul că, în urma sancţiunilor aplicate Federaţiei Ruse, Germania a fost decuplată de la petrolul şi gazul rusesc. Şi, vrând nevrând, a devenit dependentă de energia furnizată de Statele Unite. Iar Statele Unite, deranjate ani în şir de agresivitatea economică a Germaniei, au dinamitat în doar doi ani poziţia acesteia de hegemon.

A apărut astfel posibilitatea ca statele mai slabe din Europa centrală şi de est să se emancipeze în interiorul Uniunii Europene. Această şansă creşte exponenţial, pe măsură ce suveranismul câştigă teren în faţa neomarxismului, de fapt a neocomunismului promovat mai cu seamă de statele nucleului dur. În acelaşi timp însă, Uniunea Europeană a devenit o struţocămilă.

O struţocămilă care se mişcă din ce în ce mai greu, pe cale de a se scleroza şi de a exploda sub greutatea unui aparat birocratic din ce în ce mai supraponderal. O struţocămilă, pentru că, nefuncţionând în baza unei constituţii, necoalizându-se până la capăt, statele Uniunii Europene funcţionează în baza unor interese diferite, deseori divergente, şi nu au nicio şansă de a avea putere egală de decizie. O Uniunea Europeană a statelor naţiune devine pe zi ce trece tot mai mult o Fata Morgana. O simplă iluzie. Şi mergând în aceeaşi direcţie, UE este condamnată să se destrame. Şi care este atunci singura şansă?

Singura şansă este adoptarea de către state a constituţiei UE, care este scrisă de mai mulţi ani, dar până una alta a rămas literă moartă. Uniunea Europeană are o constituţie care, dacă ar fi pusă în vigoare, ar garanta drepturi egale pentru fiecare stat membru, şanse egale la prosperitate pentru cetăţenii săi şi, cel mai important, o conducere unică a statelor europene, nediscriminatorie, suplă şi eficientă. Şi reducerea birocraţiei la dimensiuni rezonabile. Funcţionând sub forma Statelor Unite ale Europei, cu o politică unitară, coerentă în plan economic şi militar, Uniunea Europeană are şansa de a deveni cu adevărat o forţă într-o lume din ce în ce mai globalizată. Iar cetăţenii Statelor Unite ale Europei ar putea avea în fine şanse egale. În caz contrar, UE intră în disoluţie. Şi dispare în acest deceniu.