Politehnica din Bucureşti a mai făcut un pas mare în secolul XXI. Studenţii Universităţii Politehnica din Bucureşti vor avea acces gratuit la toate tehnologiile dezvoltate de Google.
Anunţul a fost făcut de rectorul instituţiei de învăţământ superior, Mihnea Costoiu, după ce un nou Google Tech Lab a fost inaugurat la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul UPB. Potrivit rectorului: "Este unul dintre laboratoarele care face parte dintr-o cooperarea mai lungă pe care o avem cu Google şi care vizează în primul rând accesul studenţilor la tehnologiile oferite de Google, la produsele, serviciile pe care Google le oferă. Laboratorul nu este doar un mediu prietenos în care studenţii îşi vor desfăşura activitatea, ci unul în care studenţii vor avea acces la toate tehnologiile dezvoltate de Google în mod gratuit. Laboratorul este şi un spaţiu de inovare foarte util studenţilor".
Potrivit lui Costoiu, de laborator vor beneficia studenţii de la toate facultăţile UPB, în special cei de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare şi de la Facultatea de Electronică: "Vor beneficia de acest laborator studenţii de la toate facultăţile, în special Facultatea de Calculatoare şi Electronică, dar nu numai, din toate facultăţile. Vorbim de platforme, nu vorbim de un spaţiu fizic, ci un spaţiu virtual care este pus la dispoziţie de Google pentru toţi studenţii".
În cadrul festivităţii de inaugurare s-au evidenţiat rezultatele obţinute în ultimii cinci ani prin programul educaţional Atelierul Digital, care este parte din Programul Grow with Google România, program care oferă acces la educaţie şi resurse pentru oameni, comunităţi şi afaceri locale cu scopul creşterii sustenabile a acestora.