STUDIU GFK: Dorinţa consumatorilor de cumpărare s-a îmbunătăţit spre sfârşitul anului 2014

Elena Deacu
Macroeconomie / 25 februarie 2015

Indicatorii pentru aşteptările privind starea economiei şi veniturile, precum şi pentru dorinţa de cumpărare, au crescut spre sfârşitul anului în majoritatea ţărilor Uniunii Europene (UE), arată concluziile studiului GfK "Climatul de consum Europa pentru al patrulea trimestru al lui 2014".

Climatul de consum pentru UE 28 a crescut şi el cu 1,3 puncte în ultimul trimestru, încheind anul la 5,5 puncte. Acestea sunt rezultatele sondajului GfK Climatul de consum Europa în 14 ţări europene.

Din punctul de vedere a dezvoltării economice a ţărilor UE şi a stării de spirit a consumatorilor în 2014, anul poate fi împărţit în două părţi distincte. În prima jumătate a anului, economiile tuturor ţărilor europene au evaluat practic în mod pozitiv. Consumatorii deveneau în mod clar tot mai încrezători că criza financiară şi economică va deveni în sfârşit, în următoarele luni, ceva de domeniul trecutului. Între aprilie şi iunie, indicatorii pentru aşteptările privind starea economiei şi veniturile, precum şi pentru dorinţa de cumpărare au atins valori record aproape peste tot. Indicele climatului de consum pentru UE 28 se situa la 9,1 puncte în iunie, cea mai ridicată valoare înregistrată din aprilie 2008.

Însă în perioada verii şi a toamnei, nesiguranţa a început să crească, nu numai în rândul consumatorilor, ci şi la nivel de economie. Acest lucru se datorează unui număr de motive diferite. Conflictul din Ucraina a atins apogeul. Declaraţiile făcute de preşedintele rus, Vladimir Putin, au cauzat nesiguranţă în majoritatea ţărilor est-europene. În Orientul Mijlociu, conflictul continuu dintre Israel şi Palestina, şi avansul grupului militant Statul Islamic au captat atenţia lumii. În plus, epidemia de Ebola a atras atenţia globală în Africa de vest. Pe măsură ce primii pacienţi erau transportaţi cu avionul în Europa şi SUA pentru tratament, au crescut temerile că virusul se va răspândi. În ceea ce priveşte situaţia economică, condiţiile-cadru s-au deteriorat şi ele. În multe ţări, creşterea produsului intern brut (PIB) a fost mult mai lentă decât se anticipase. Unele ţări au înregistrat chiar o scădere. Situaţia a fost afectată şi de o rată a inflaţiei extrem de scăzută. Ţările sud-europene, cum ar fi Spania, în special, au luptat împotriva deflaţiei. A existat de asemenea riscul unei evoluţii negative a preţurilor la nivel de UE. Rata inflaţiei pentru UE 28 a fost de -0,1 procente în decembrie, în timp ce rata din zona euro a fost şi mai mică, respectiv de -0,2 procente. Acest lucru s-a datorat în primul rând prăbuşirii preţurilor la energie.

Toate aceste evenimente contribuie la o creştere clară a anxietăţii în rândul consumatorilor europeni. Valorile indicatorului au scăzut peste tot spre sfârşitul verii şi în toamnă, în unele cazuri destul de accentuat. Cu toate acestea, în trimestrul al patrulea, un nou sentiment de optimism s-a făcut simţit din nou în majoritatea ţărilor. Deşi mulţi indicatori rămân sub zero, aceştia înregistrează o tendinţă ascendentă practic în toate ţările.

Continuă însă să existe riscuri care ar putea limita dezvoltarea economică pozitivă în lunile care urmează. După alegerile din Grecia, rămâne de văzut ce curs economic va adopta următorul guvern, şi dacă acesta va respecta acordurile cu alte ţări europene şi cu Comisia Europeană.

Această situaţie este reflectată şi în indicele climatului de consum GfK pentru UE 28. În contextul stării de spirit optimiste din toate ţările UE, indicele a urcat la 9,1 puncte în iunie, atingând cea mai ridicată valoare din aprilie 2008. În septembrie, acesta a scăzut la 4,2 puncte. Până la sfârşitul anului, indicatorul îşi revenise uşor, ajungând la 5,5 puncte în decembrie.

România: consumatorii sunt în sfârşit convinşi de persistenţa datelor economice bune

În ultimul an economia românească a înregistrat o creştere puternică. A durat însă destul de mult timp ca consumatorii să aibă încredere în acest salt. În consecinţă, în prima jumătate a anului 2014, aşteptările economice au fluctuat între -17 puncte şi -10 puncte. În a doua jumătate a anului, încrederea într-o creştere susţinută s-a consolidat treptat. În decembrie, suspiciunile au părut să dispară şi indicatorul a sărit de la 9,3 puncte la 17,7 puncte.

Consumatorii români au început să creadă mult mai repede că propriile lor perspective privind veniturile se vor îmbunătăţi. Aşteptările privind veniturile au crescut de la -8.9 puncte în decembrie 2013, la -0,7 puncte în iunie. Pe parcursul celei de a doua jumătăţi a anului, indicatorul şi-a consolidat poziţia în mod semnificativ, situându-se cu mult peste zero. În decembrie, indicatorul se situa la 15,7 puncte, urcând deci la cea mai ridicată valoare înregistrată din octombrie 2008.

Aceasta nu a influenţat încă în mod semnificativ dorinţa de cumpărare. Indicatorul a rămas sub zero pe tot parcursul anului. Cea mai coborâtă valoare, -14 puncte, a fost înregistrată în iunie, indicatorul atingând valoarea maximă, -3,8 puncte, în decembrie. Cu toate că dezvoltarea economică este extrem de pozitivă şi şomajul rămâne la un nivel foarte coborât, de 6,5 procente, consumatorii români au nevoie de tot venitul disponibil pentru cheltuielile de zi cu zi. Deocamdată, aceştia au foarte puţini bani rămaşi pentru cumpărături majore.

Rezultatele sondajului GfK Climatul de consum Europa au la bază un sondaj al consumatorilor efectuat, la însărcinarea Comisiei Europene, în toate ţările Uniunii Europene. Sunt sondate lunar aproximativ 40.000 de persoane din 28 de ţări, reprezentând populaţia adultă din UE.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb