Afirmaţia unora că România este ''suprataxată'' este neavenită; există o rezistenţă mare la corectarea deficitului bugetar (raport)

R.S.
Macroeconomie / 13 august

Afirmaţia unora că România este ''suprataxată'' este neavenită; există o rezistenţă mare la corectarea deficitului bugetar (raport)

Afirmaţia unora că România este ''suprataxată'' este neavenită, se arată în introducerea Raportului de analiză a convergenţei "România - Zona Euro Monitor" nr.16/2024 - "UE: provocări uriaşe şi constrângeri financiare tot mai severe", în care se menţionează că există o rezistenţă mare la corectarea deficitului bugetar, întrucât aceasta echivalează cu o diminuare a absorbţiei interne, a consumului, a unor venituri, conform Agerpres.

"Cadrul de guvernanţă economică şi fiscală în UE a fost adaptat (şi aprobat în aprilie a.c.) unei realităţi ce are în vedere nivelul foarte înalt al datoriilor publice în nu puţine ţări, insuficienţe ale regulilor fiscale din Pactul de Stabilitate şi Creştere, presiuni mari pe bugetele publice ca urmare a schimbărilor climatice, tranziţiei energetice, necesităţii de a investi mai mult, de a creşte cheltuieli de apărare. Noul cadru menţine ca valori de referinţă 60 la sută din PIB pentru datoria publică şi 3 la sută pentru deficitul bugetar şi introduce ca variabilă operaţională "cheltuieli publice nete" (cheltuieli totale din care se scad serviciul datoriei şi cheltuieli temporare), cere statelor membre elaborarea de planuri fiscal-structurale care să asigure sustenabilitatea datoriei publce. Aceste planuri pun în relaţie reforme şi investitii, dinamica demografică, cu datoria publică. Cât de complicată este situaţia în UE după şocuri mari şi suspendarea regulilor fiscale în 2020 (anul Pandemiei), este intrarea altor ţări (Ungaria, Franţa, Slovacia, Polonia, Belgia, Italia, Malta) în procedura de deficit excesiv în acest an. Noul cadru vrea să ofere statelor membre mai multă flexibilitate, în acelaşi timp încercând să înscrie evoluţiile macroeconomice pe traiectorii mai aproape de "optim". CE a trimis în iunie guvernelor traiectorii de referinţă ce sunt examinate în capitale, după care se vor elabora planuri structural-fiscale ce vor fi trimise la Bruxelles în toamnă", se spune introducerea semnată de academicianul Daniel Dăianu.

Autorul menţionează că România a intrat sub incidenţa procedurii de deficit excesiv (PDE) în 2020, după ce fusese avertizată că trebuie să corecteze un deficit structural ce depăşise 4% din PIB. În 2020, din cauza efectelor Pandemiei, deficitul a trecut de 9% din PIB, iar în anii următori (2021 şi 2022) deficitul a scăzut la circa 7,2 şi respectiv 6,3% din PIB - conform metodologiei ESA (pe angajamente). În 2023 deficitul măsurat de CE a fost în jur de 6,6%, cel cash fiind de 5,7%, acesta din urmă fiind mai puţin relevant întrucât a inclus amânări la plată şi neefectuarea unor cheltuieli de capital.

Consiliul Fiscal (CF), în analiza draftului de buget (din decembrie 2023) a considerat că ţinta programată de Guvern nu este plauzibilă şi a anticipat un deficit probabil în jur de 6,4% din PIB. Pentru anul acesta, în prognoza de primăvară CE vede deficitul bugetar la 6,9% din PIB. La jumătatea acestui an, deficitul bugetar a fost de 3,6% din PIB. CF a examinat execuţia bugetară şi vede acum deficitul la peste 7% din PIB în 2024. În execuţia bugetară sunt venituri nominale mai mari, în timp ce cheltuielile au mers prea repede.

"Nu peste mult timp, Guvernul va trimite planul fiscal-structural la CE. Având în vedere mărimea deficitului bugetar şi că este necesară crearea de spaţiu fiscal (cel puţin 1,5% din PIB), o corecţie bugetară ce acoperă o perioadă de peste 4 ani are sens. Aceasta şi fiindcă reforme importante (pensii, salarii) au impact bugetar semnificativ. Dar reacţia pieţelor financiare este o necunoscută şi nu trebuie să fie subestimată. Cum observă CF, banii europeni sunt în buget, în cea mai mare parte, atât pe partea de cheltuieli cât şi pe cea de venituri. Unii bani din PNRR nu sunt granturi şi există partea de co-finanţare la fonduri structurale, dar aceste componente bugetare nu explică mărimea deficitului. În esenţă, deficitul bugetar derivă din exces de cheltuieli. Iar acest exces este mult peste cheltuielile de capital (în buget sunt prognozate la circa 2,4% din PIB în acest an). Este bine că se încearcă efectuarea de investiţii cât mai mari din resurse europene, dat fiind că PNNR nu este repetabil, iar alocările de fonduri structurale şi de coeziune este posibil să scadă în viitor", se spune în Raport, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, presiunile pe bugetul public vor creşte dacă sunt luate în considerare şi nevoile de apărare, angajamentul de a avea cheltuieli cu scop militar de 2,5% din PIB. În 2023 acestea au fost, potrivit datelor NATO, de 1,6% din PIB.

"Dat fiind că ajustarea bugetului public nu se poate face numai pe parte de cheltuieli şi având în vedere presiuni viitoare pe bugetul public (apărare, educaţie, sănătate publică, etc.), creşterea de venituri bugetare este absolut necesară. Această creştere nu se poate rezuma la o colectare de taxe şi impozite mai bună, ci reclamă şi schimbări în regimul fiscal. Nivelul extrem de scăzut al veniturilor fiscale (26-27 la sută din PIB, inclusiv contribuţii) este rezultat şi al unui regim fiscal ce a favorizat evaziunea şi evitarea plăţilor de taxe şi impozite (tax avoidance); a favorizat practici rele ca includerea de cheltuieli personale în cheltuielile firmelor, plata de salarii la negru. Au fost comise greşeli flagrante în regimul fiscal cu ani în urmă, când reduceri de TVA au condus la diminuare de venituri fiscale de circa 4% din PIB. De aici creşterea contribuţiilor sociale pentru a se compensa pierderea de venituri. Un rezultat este că munca a devenit relativ suprataxată faţă de capital. Afirmaţia unora că România este "suprataxată" este neavenită. Există însă o rezistenţă mare la corectarea deficitului bugetar, întrucât aceasta echivalează cu o diminuare a absorbţiei interne, a consumului, a unor venituri. Fapt este că bugetul public se împrumută prea mult, că deficitul de cont curent este prea mare (în jur de 7% din PIB) şi are finanţare prin împrumuturi externe în jur de 50%", se arată în Raport.

Potrivit autorului, este de remarcat că atenuarea deficitului de cont curent se datorează şi remiterilor de peste 6 miliarde euro anual din străinătate.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Inflatia ati calculat-o??

    sau aia e bonus pt populatie

    poti balona formare credit la privati / firme si scazi deficitul adica stagna defla creditul la gov..

    adica pornesti o politica de varsare credit catre privati cu somaj pe minime si npluri pe minime si faci bula / hora de credit… iar gov stagneaza sau cheltuie sub fiteza privatilor… unde privatii pot genera masa monetara suplimentara in piata ce alearga aceleeasi bunuri ori bunuri livrate cu lag … rezultand inflatie financiara … de unde gov taxeaza si culege mai mult nominal… 

    problema se pune cand piata atinge o limita de suportabilitate si buseste somajul.. crescand si nplurile… aici gov intra sa taxeze tot si sa creasca preturi la ce detine monopol… cu tot cu slump financiar… 

    s c c r e t 

    Suntem se-a dreptul jecmaniti preturi mai mari ca in Germania si salarii de mizerie.

    In Germania pensia medie pt 30 ani vechime este 1900 euro...micuta fata de cele 300.000 speciale de la noi...asta ca sa va dati seama de ce sunt asa mari impozitele pe munca la noi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb