STUDIU: Peste 85 de boli grave tratate ȋn prezent cu celule stem

G.U.
Miscellanea / 5 aprilie 2022

Peste 85 de boli grave tratate ȋn prezent cu celule stem

Peste 85 de boli sunt tratate astăzi cu terapii bazate pe celule stem, cu rezultate extraordinare ȋn diferite tipuri de cancer, leucemie, AVC şi autism, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Până ȋn 2030, specialiştii estimează că acest număr va fi de ordinul sutelor, iar pentru tratarea unor boli precum diabet, Parkinson sau Alzheimer vor fi folosite celulele stem din placentă. Ȋn România, aproximativ 80% dintre viitorii părinţi consideră că sănătatea copilului este cel mai important aspect pentru viitorul acestuia. Doar 14% pun siguranţa financiară pe primul plan, potrivit unui studiu comandat de Cord Blood Center, prima şi cea mai mare bancă de celule stem din România.

"Placenta este noua vedetă a medicinei. În momentul de faţă, în ceea ce priveşte celulele regăsite în sângele şi ţesutul cordonului ombilical, tratamentul cu ajutorul acestora este aprobat atât de FDA, cât şi de Agenţia Europeană a Medicamentului, pentru 85 de boli, printre care anumite tipuri de leucemie, limfom şi AVC. Se estimează că, în viitor, se vor putea trata sute de afecţiuni, precum Parkinson, Alzheimer, diabet sever, leziuni cerebrale şi multe altele.

Am tratat, cu ajutorul transplantului de celule stem hematopoietice, pacienţi disperaţi, fără şanse de recuperare, din toată lumea, care sufereau de paralizie cerebrală, autism, accident vascular cerebral şi alte boli, ȋn cei 3 ani şi jumătate alături de Cord Blood Center Health. În ultimii 10 ani, au fost derulate peste 1.700 de studii ce vizează terapiile pe bază de sânge placentar şi se estimează că, în următorii 8-10 ani, din ce în ce mai multe astfel de terapii vor putea fi accesibile pacienţilor", a declarat Dr. Nils H. Thoennissen, unul dintre cei mai renumiţi specialişti internaţionali în cancer, boli cronice degenerative şi medicină regenerativă.

Sondajul comandat de CBC mai arată că jumătate dintre femeile chestionate cred că recoltarea de celule stem la naştere este importantă pentru sănătatea copilului, la fel şi 47% dintre bărbaţi. Un alt aspect important recunoscut de către 64% dintre femei şi 52% dintre bărbaţi sunt analizele genetice.

În privinţa tipului de probe recoltate şi stocate pentru potenţialul terapeutic, majoritatea femeilor chestionate, respectiv 86%, ştiu despre celulele stem, 35% despre placentă şi 27% despre sângele ombilical. În cazul bărbaţilor, 79% dintre aceştia ştiu despre celule stem, 39% despre placentă şi 34% despre sângele ombilical. Mai puţin de jumătate, respectiv 46% dintre femei şi 44% dintre bărbaţi cunosc detalii despre potenţialul terapeutic şi avantajele recoltării placentei, sângelui şi ţesutului ombilical, în timp ce peste 30% spun că sunt interesaţi să afle noi informaţii.

"Placenta este mult mai mare şi prezintă cea mai variată gamă de celule, care sunt şi cele mai tinere, astfel îşi menţin calitatea şi se dezvoltă cel mai bine. Totodată, celulele de la nivelul placentei nu prezintă markeri imunologici şi pot fi folosite în tratarea bolilor autoimune, a căror incidenţă creşte la nivel mondial, de la an la an. Placenta nu este despre utilizarea acesteia azi, ci în viitor, când va putea fi folosită în tratarea a sute de boli", a spus Dominica Valent Rafaiova, genetician molecular şi consultant medical al CBC Group.

Sursa principală de informare a viitorilor părinţi este medicul ginecolog, potrivit studiului comandat de Cord Blood Center. Majoritatea respondenţilor iau decizii medicale pe baza informaţiilor primite de la doctori, rezultă din declaraţiile a 72% dintre femei şi 76% dintre bărbaţi. Părinţii şi-ar dori să vadă mai multe informaţii despre recoltarea placentei, sângelui şi ţesutului de cordon ombilical în clinicile de ginecologie, conform preferinţelor a 85% dintre femeile şi 69% dintre bărbaţii implicaţi în studiu.

"Întrebările pe care le primesc cel mai des, de la pacienţii mei, sunt: Ce recoltam, când recoltăm şi cum recoltăm?

Recoltăm placenta, ȋmpreună cu ţesut şi sânge ombilical, imediat după naştere, fie că este naturală sau cezariană. Recoltarea se face la spital, indiferent că este public sau privat, de către medicul ginecolog. Procesul este foarte rapid, durează doar câteva minute şi nu prezintă riscuri, nici pentru mamă, nici pentru copil.

E important de menţionat că, aceste ţesuturi, ȋn lipsa recoltării, se aruncă, devin deşeu biologic, deşi sunt bogate ȋn celule ce, ȋntr-o bună zi, ar putea salva viaţa copilului dumneavoastră", a explicat Dr. Ioan Boleac, medic primar Obstetrică-Ginecologie.

Principala reţinere pe care o au femeile în alegerea serviciului de recoltare şi stocare a celulelor stem este preţul ridicat, invocat de 41% dintre acestea, urmat de neîncrederea în potenţialul terapeutic, menţionat de 32%. Doar 6% dintre femei sunt influenţate de motive religioase.

"Peste 80.000 de familii au ales serviciile Cord Blood Center, ȋn cei 16 ani de când suntem ȋn România, şi ne dorim să ajungem la cât mai mulţi viitori părinţi. Tocmai de aceea, venim cu cea mai bună ofertă din piaţă la recoltarea placentei. Pachetul nostru cel mai complex, Red Diamond, costă acum la 5.990 de lei, iar taxa anuală de stocare 750 de lei", a declarat Vlad Lucaciu, Head of Sales CBC România.

Cord Blood Center este prima şi cea mai mare bancă de celule stem din România. Cu peste 20 de ani de experienţă la nivel de grup, compania este prezentă în 8 ţări europene şi se numără printre liderii acestui segment de piaţă. Cord Blood Center România a înregistrat o cifră de afaceri de trei milioane de euro, ȋn 2021.

"Imediat cum kit-ul ajunge ȋn laborator, componentele sunt procesate şi stocate separat. Urmează ciclul de criogenare, ce presupune răcirea controlată şi treptată, timp de 80 de minute, de la 4 la -196 de grade Celsius. Atâta timp cât vor fi menţinute la o temperatură constantă, celulele nu ȋşi vor pierde proprietăţile şi vor aştepta în starea de criogenare şi zeci de ani pentru a ne salva viaţa", a completat Lavinia Tarba, Head of Lab CBC Romania.

Studiul comandat de Cord Blood Center a vizat 400 de respondenţi, femei şi bărbaţi, din toate regiunile ţării, cu vârste cuprinse între 18 şi 39 de ani. A fost efectuat ȋn perioada 18-23 martie, de către MNForce.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb