STUDIU THE SWIFTEST:  Israelul este a cincea cea mai sigură ţară din lume pentru turişti

G.D.
Miscellanea #Turism / 13 decembrie 2022

Israelul este a cincea cea mai sigură ţară din lume pentru turişti

Israelul a fost desemnat drept a cincea cea mai sigură ţară din lume pentru turişti, potrivit unui studiu realizat de "The Swiftest", un site american din domeniul asigurărilor, informează un comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, site-ul a calculat indicele de siguranţă al mai multor ţări comparând numărul de decese rezultate din situaţii precum omucidere, accidente rutiere, dezastre naturale, igiena precară şi alţi factori de interes pentru turişti din cele mai vizitate 50 de state ale lumii.

"Dar este sigur să mergem acolo?" - aceasta este una dintre principalele întrebări pe care şi le pun turiştii atunci când se gândesc la următoarea destinaţie de vacanţă şi nu numai. Ştirile despre infracţiuni, violenţe şi furturi de stradă, focare infecţioase şi atentate ne pot descuraja să vizităm un anumit loc. Din fericire, există numeroase ţări în care turiştii se pot bucura de cele mai frumoase experienţe de vacanţă, în condiţii de siguranţă maximă.

Potrivit raportului emis de "The Swiftest", Singapore a fost desemnată drept cea mai sigură ţară din lume pentru turişti, urmată de Danemarca, Ţările de Jos, Elveţia şi Israel. Ţara Sfântă s-a poziţionat mai bine în lista destinaţiilor sigure decât Marea Britanie, Italia, Spania şi Australia, care au ajuns, de asemenea, în top 20, subliniază sursa citată.

Israelul a primit calificativul A la majoritatea categoriilor care vizează siguranţa acestei ţări. De exemplu, incidenţa deceselor cauzate de accidente rutiere (3,9 cazuri/100.000 de persoane) este mult mai scăzută în comparaţie cu alte părţi ale lumii: 30,6 în Vietnam, 12,7 în Statele Unite, 9,4 în Polonia şi 8,3 în Grecia.

Israelul nu a înregistrat cazuri de otrăvire neintenţionată şi nici cazuri considerabile de decese cauzate de condiţiile precare de igienă. De asemenea, nu există un număr mare de decese cauzate de răni apărute din motive diverse: de la trasee de drumeţii prost întreţinute, care pun viaţa în pericol, până la violenţe interpersonale.

Singurele categorii în care Israelul a primit calificativul B sunt omuciderile (cu 1.5 crime la 100 000 de persoane) şi dezastrele naturale corelate cu nivelul de pregătire al ţării pentru a le face faţă (unde Israelul a primit punctajul B+).

Potrivit cifrelor Ministerului Turismului, peste 2 milioane de turişti au vizitat Israelul în 2022, în perioada ianuarie - octombrie. După doi de ani pandemie, în care călătoriile au fost marcate de restricţii şi interdicţii, se poate călători din nou liber către Ţara Sfântă.

Israelul nu este doar o destinaţie în care istoria şi cultura oferă o nouă lecţie la fiecare pas, nu este doar o ţară preferată de iubitorii de plajă şi sporturi de apă, mai ales că are numeroase plaje cu certificarea Blue Flag (13 plaje Blue Flag sunt doar în Tel Aviv), ci şi un loc perfect pentru vacanţa de iarnă. Temperaturile medii în Israel în perioada decembrie - februarie variază de la 14 grade (în Ierusalim) până la 20 de grade (în Eilat, cel mai cald oraş al ţării).

Mai mult decât atât, Israelul este cunoscut pentru târgurile de Crăciun pe care le organizează în Tel Aviv şi Ierusalim, Ţara Sfântă fiind destinaţia perfectă pentru a regăsi şi simţi cu adevărat atmosfera acestor sărbători.

Nu în ultimul rând, cei care doresc să îşi înceapă anul cu o călătorie, trebuie să ştie că ianuarie şi februarie sunt cele mai accesibile luni pentru a vizita Israelul. Ministerul Turismului din Israel a realizat o analiză a preţurilor călătoriilor în Israel şi confirmă că lunile ianuarie şi februarie sunt cele mai potrivite pentru turiştii care călătoresc cu un buget restrâns, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb