SUA şi China, mai aproape de finalizarea unui acord comercial interimar

A.T.
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 octombrie 2019

SUA şi China sunt "aproape de finalizarea unor secţiuni" ale unui acord comercial provizoriu care să relaxeze tensiunile comerciale dintre cele două ţări, a declarat reprezentantul american al comerţului.

Cele două mari puteri se află în mijlocul unui război economic vechi deja de un an şi jumătate.

În urma unei conversaţii telefonice între Robert Lighthizer, reprezentantul comerţului american, Steven Mnuchin, secretarul Trezoreriei SUA şi Liu He, vicepremierul Chinei de la sfârşitul săptămânii trecute, sfârşitul unei înţelegeri comerciale pare tot mai aproape.

Biroul de presă al lui Robert Lighthizer a transmis, vineri, că "au fost făcute progrese pe probleme specifice" în timpul conversaţiei şi a spus că vor exista negocieri continue între deputaţi înainte de o altă convocare între principalii negociatori "în viitorul apropiat", potrivit Financial Time.

Declaraţia sugerează că cele două ţări vor rămâne pe cale de a greva ceea ce Donald Trump a descris ca fiind un acord de "fază unu" cu China până la momentul întâlnirii dintre preşedintele american şi Xi Jinping, omologul său chinez, la summitul APEC de la Santiago, Chile, de la mijlocul lunii noiembrie.

Acordul aflat în discuţii se limitează la achiziţiile sub formă de bunuri agricole din SUA de către China, precum şi mici concesii din partea Beijingului în domeniul proprietăţii intelectuale şi în privinţa monedei.

Înţelegerea nu face, însă, referire la sursele principale care au creat tensiune comercială de lungă durată între cele două ţări, cum ar fi securitatea cibernetică şi subvenţiile industriale, care sunt esenţiale pentru modelul economic al Chinei.

Cum SUA şi China au ajuns la un consens în privinţa unui acord mai mic, Washingtonul a aprobat suspendarea unei creşteri planificate a tarifelor de la 25% la 30% a unor mărfuri în valoare de 250 miliarde de dolari, care urma să intre în vigoare la 15 octombrie. Beijing speră, de asemenea, să vadă amânată sau chiar anulată creşterea planificată a tarifelor cu 15% pe mărfuri suplimentare în valoare de 156 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb