SUPLIMENT BURSA ALTERNATIVE TRADING / ADRIAN MITROI, INSTRUCTOR DE FINANŢE COMPORTAMENTALE: "Cash-ul simplu şi depozitele în euro - modalităţi sigure de erodare a economiilor"

Cash-ul simplu şi depozitul în euro sunt modalităţi sigure de erodare a puterii de cumpărare a economiilor, ne-a spus Adrian Mitroi, instructor de finanţe comportamentale şi analist CFA, care a avut amabilitatea să ne ofere câteva opinii despre economii, investiţii şi pieţe financiare.

Domnia sa subliniază că, este important să evităm confuzia investiţională între o companie bună şi o investiţie bună, adăugând că, în general, companiile bine administrate şi profitabile managementului şi angajaţilor nu sunt la fel de recunoscătoare investitorilor prin randamentele corelate eficient cu riscul.

"Raportul Preţ/Vânzări - adică preţul de piaţă pe un dolar de vânzări este un indicator simplu dar de încredere, bun discriminator între opiniile exagerate temporar ale investitorilor exprimate prin preţul de piaţă şi verdictul dat de consumator, prin vânzări", este de părere instructorul de finanţe comportamentale.

• "Nu ştim cum va evolua dobânda la leu, dar ştim cu certitudine - dobânda la euro şi la dolar va rămâne extrem de jos pentru încă multă vreme"

Instructorul de finanţe comportamentale ne-a transmis: "Primul pas în investiţii este, obligatoriu, să avem un card de debit, apoi şi unul de credit, neapărat însoţite de acces la internet banking. Serviciile băncilor româneşti sunt bune şi ieftine, şi economiseşti o grămadă de bani şi timp dacă ai la îndemână un card, fizic sau în telefon. Cardul de credit achitat integral, regulat, se poate dovedi ieftin şi eficient. Din cardul de debit sau din contul curent se poate transfera uşor şi ieftin în cel de brokeraj, de exemplu, un minim de 5-10% din venitul rămas după cheltuieli. Un investitor poate alege simplu, să investească regulat şi după această regulă: cu cât eşti mai sărac, cu atât procentul economisit şi investit din veniturile tale trebuie să fie mai mare".

În opinia sa, un investitor prudent citeşte şi se informează pe Internet, urmăreşte ce fac investitorii instituţionali şi este sceptic la certitudinea sugestiilor influencerilor de pe Internet.

"Un investitor prudent este în primul rând atent la costuri şi apoi la profituri", spune Adrian Mitroi, adăugând: "Platformele de tranzacţionare străine îşi oferă serviciile aparent la costuri mici, «fără comision». Serviciile de tranzacţionare sunt de fapt mai scumpe pentru investitor prin spread-ul mai mare. De fapt, investitorul plăteşte, în primul rând, accesul la caruselul investiţional internaţional dar şi la ponturi de trading. Aceste platforme sunt mai degrabă o activitate distractivă (the feel good and cool factor) dar la comision mare. Nu este o investiţie ca la carte, adică uşor de urmărit, la costuri mici şi fără durere de cap şi stres inutil de urmărire continuă".

• "Este greu de găsit un motiv plauzibil să economiseşti-investeşti în depozite în euro la dobândă negativă"

Cash-ul simplu şi depozitul în euro sunt modalităţi sigure de erodare a puterii de cumpărare a economiilor, atrage atenţia instructorul de finanţe comportamentale.

"Este greu de găsit un motiv plauzibil (eventual doar cel al unui avans pentru o achiziţie ulterioară care va fi plătită în euro) să economiseşti-inves­teşti în depozite în euro la o dobândă negativă chiar şi pe termen mediu, în loc de o achiziţie simplă de titluri de stat. Cu un titlu de stat, în lei sau euro, chiar dacă îţi acoperi doar inflaţia ai deja un bun câştigat. Rămânerea pe cash-ul de sub saltea sau o simplă parcare a lui pe un card de debit este o renunţare prea uşoară la responsabilitatea administrării diligente a banilor personali. Dacă randamentul real pozitiv al investiţiei în obligaţiuni este discutabil şi depinde de scadenţa titlului, randamentul cash-ului este cu siguranţă negativ, cu minus cert pentru puterea de cumpărare. Pe termen lung, compunerea acestui randament negativ duce la o pierdere importantă a puterii de cumpărare a averii economisite cu greu. De exemplu, 2,5% pe an pierduţi (pare puţin), se compun într-o oportunitate pierdută de aproape 10% în trei ani (e sigur mult). La nivel de teamă şi de percepţie economică, inflaţia pe leu (sau deprecierea faţă de euro sau dolar) este o mare preocupare acum, mai ales că am economisit câte un miliard de euro pe lună în pandemie. Pare logică atunci înclinaţia noastră spre depozite în euro, care protejează (crede deponentul) faţă de depreciere şi implicit inflaţie", spune Adrian Mitroi.

• "Dobânzile mici sunt o favoare pentru cei cu investiţii bursiere"

Din punctul său de vedere, fuga spre euro este un trend al pandemiei. Practic, se urmăreşte evitarea riscului pe leu ceea ce, deşi fără eficienţă economică, la nivel de comportament financiar este o atitudine reactivă faţă de incertitudinea medicală şi implicit cea economică.

"Este o formă minimă de «investiţie» fără risc, pe care şi-o permite cetăţeanul contrariat de prelungirea constrângerilor medicale şi sociale", spune Adrian Mitroi, adăugând: "Nu ştim cum va evolua dobânda la leu, dar ştim cu certitudine - dobânda la euro şi la dolar va rămâne extrem de jos pentru încă multă vreme. O soluţie temporară (dobânzile mici) la o problemă temporară (deficite şi scădere economică) s-a transformat într-o problema permanentă, fără ieşire: dobânzile mici sunt ajutor pentru guverne care nu pot reforma competitiv economia dar şi o favoare pentru cei cu investiţii bursiere. Studiile arată o cauzalitate (nu doar corelaţie) puternică între dobânzile mici şi mersul burselor - acţiunile sunt în creştere susţinută. Dar, dobânzile mici nu sunt de ajutor pentru cei cu depozite bancare, iar generaţia de acum nu va mai trăi precum cea a părinţiilor săi - şi din dobânzi. Ră­mâ­ne că responsabilitatea individuală, pensia privată, asigurarea şi investiţia sunt pilonii spre Independenţa Financiară. Nu o modă a momentului ci o obligaţie a-la-long (life long inves­ting) a cetăţeanului modern, emancipat digital şi gospodar financiar".

• "Investitorul poate foarte uşor să achiziţioneze titlurile cotate încă ieftin ale companiilor româneşti de calitate investiţională"

Pentru o alocare echilibrată a portofoliului individual, amenajat fără intenţia explicită de a vinde pe termen scurt şi mediu, investitorul poate foarte uşor să achiziţioneze titlurile cotate încă ieftin ale companiilor româneşti de calitate investiţională (de exemplu cele cu indicator P/E cu o singura cifră) dar cu potenţial de creştere intact, solid, sustenabil, spune instructorul de finanţe comportamentale.

Adrian Mitroi a adăugat: "La Bursa de Valori Bucureşti au mai rămas doar câteva în această categorie care sunt şi blue chips şi care merită incluse în portofoliul buy and hold al investitorului. Pilonul II de pensii este o opţiune complementară, deşi sistemul pare deja mai evoluat, cel puţin ca mărime, pentru ceea ce oferă piaţa de capital românească. Tocmai de aceea avem nevoie de companii româneşti la bursă sau de cotări noi, iar Planul Naţional face trimitere la susţinerea companiilor pentru listare, o idee corectă şi adecvată".

• "Cantitatea de capital expusă riscului este decizia care contează - reprezintă peste 90% din (in)succesul investiţional"

Conform instructorului, un studiu de caz practic la seminariile de Finanţe Comportamentale este - Investiţia cu intenţie ("Investing with Intent"), adica o investiţie recurentă, temporizată disciplinat şi cu ambiţia de a pune la risc în mod sistematic banii apatici de pe cardul de debit sau de sub saltea.

"Cea de-a doua tactică obligatorie a strategiei este investiţia după o cadenţă nu doar disciplinată şi specificată clar, temporizată, dar şi de anduranţă, adică pe timp îndelungat şi indiferentă la avatarurile pieţei sau ale veniturilor personale (o combinaţie între time diversification - diversificarea în timp şi dollar cost averaging - achiziţia recurentă, cu intenţie, hotărâre, pe termen lung, şi cu disciplină militară)", spune Adrian Mitroi.

Domnia sa "recomandă" achiziţia de cripto active, de companii de tip "market darlings" - vedetele bursiere, cu o cantitate minimală de capital pentru a vedea practic cum deciziile investiţionale, luate doar după moda momentului (după instructorii de pe Internet) performează în timp (cel mai probabil, deficitar).

"Procentele arătate ca rentabilităţi de succes nu numai că nu sunt corect calculate (de exemplu net de comisioane, de impozite dar şi după vânzarea efectivă; fiecare vânzare este un eveniment fiscal, denominat în lei), ci randamentul bursier în procente (time-weighted return, ponderat doar cu timpul) nu reprezintă randamentul investitorului în bani (money-weighted, cel ponderat şi cu suma investită), pentru că alocarea (cantitatea de capital) pusă la risc (cât investeşti şi cât câştigi în bani, nu în procente) este decizia care contează - reprezintă peste 90% din (in)succesul investiţional", a atras atenţia profesorul de de finanţe comportamentale.

• "Pentru un investitor, pierderea financiară este mama învăţăturii, atât timp cât nu este debilitantă pentru ambiţia sa de a reveni la tranzacţionare"

Cu atât de multă lichiditate vărsată în piaţă, perdantul de serviciu este instrumentul obligaţiune care oferă mai nimic investitorului, spune Adrian Mitroi.

"În plus, se pare că chinezii nu prea mai vor dolarul american, iar japonezii obligaţiunile americane. Contraintuitiv, obligaţiunile, în loc să se ieftinească se scumpesc (la fel şi dolarul faţă de euro) aşa că «cine înţelege lucrurile acestea nu le pricepe». Între timp, nepăsător la aceste avataruri, investitorul-social-media deschide telefonul şi îşi verifică aplicaţiile să îşi vadă procentele cu roşu sau verde. Probabil că la sfârşitul zilei nici nu contează prea mult procentul sau culoarea, ce contează este că se simte la modă, o parte din mecanismul celor care au ambiţie, tenacitate şi hotărârea de a face bani", a adăugat instructorul de finanţe comportamentale.

Domnia sa spune că sunt multe reguli flexibile ale investiţiilor, dar două, ale finanţelor comportamentale, sunt mai clare: evitarea pierderilor debilitante chiar la început de investiţie şi evitarea achiziţiilor scumpe.

"Pierderile iniţiale, dacă sunt mari sunt năucitoare pentru că modifică atitudinea la risc a investitorului şi sunt dificil de recuperat. O achiziţie scumpă este de fapt un mare risc investiţional iar cea mai bună achiziţie poate fi de multe ori o amânare sau o vânzare. JP Morgan glumea spunând că «a făcut averea vânzând prea repede...». Deşi credem că este o parte bună în fiecare eşec, pentru un investitor pierderea financiară este mama învăţăturii, atât timp cât nu este debilitantă pentru ambiţia de a reveni la tranzacţionare şi mai apoi pe câştig. Nimic nu este mai neplăcut pentru un investitor decât să rămână pe margine, fără capital, privind oportunităţile pe care, de acum, nu le mai poate urmări din cauza erorilor iniţiale", punctează instructorul de finanţe comportamentale.

Practic, dacă pierde iniţial 50% din capital, investitorul are nevoie de un câştig de 100% pentru a reface suma iniţială, ceea ce înseamnă că trebuie să îşi asume un risc mult mai mare, explică Adrian Mitroi, adăugând: "Iar riscul nu este precum norocul, rar, ci poate veni uşor şi a doua oară, imediat, iar o pierdere după pierdere este formula definitivă de pierdere compusă insurmontabilă pentru capitalul investitor".

• "Câteodată, cel mai mare risc este chiar neasumarea de risc"

În opinia instructorului de finanţe comportamentale, piaţa românească, cu toate slăbiciunile ei, este cea mai potrivită pentru investiţi, după toate criteriile.

"Nu ştiu exact ce ar trebui făcut ca investitor, dar ştiu cu certitudine ce nu ar trebui făcut acum:

- Depozite în euro, cu excepţia unei intenţii de achiziţie investiţională ulterioară (sau avans) pentru un activ denominat în euro. Deponentul percepe şi îşi asumă euro ca o investiţie fără randament dar cert fără risc. Însă, câteodată, cel mai mare risc este chiar neasumarea de risc.

- De ignorat titlurile de stat, inclusiv cele în euro. Un titlu de stat este oricând mai eficient decât un depozit. La titlurile în lei, diferenţa probabil prea mică dintre scadenţele la un an şi la trei implică un mesaj pozitiv despre aşteptări economice, în special cele pe termen mediu. În corelare financiară, cam tot aşa ar trebui aşezată scadenţa plasamentul unui investitor în titlurile locale, tot pe acolo, trei ani. Dacă inflaţia îşi va arăta neprietenoasă exagerările, mai ales din motive post pandemie, aceste dobânzi se vor dovedi probabil insuficiente. Evoluţia curbei de randamente depinde de scenariul de aşteptări ale inflaţiei, dar cred că între timp Ministerul de Finanţe ar putea să emită pentru populaţie titluri indexate la inflaţie. Cred că ar fi un produs de succes.

- De investit capital în vedetele investiţionale ale momentului, care deja sunt atât de populare încât nu mai au cum să fie şi profitabile. În teorie, aceste companii ar trebui evitate, mai ales atunci când se apucă de cumpărat cu cash-ul preţios din bilanţ (în loc de investiţie în cercetare) cripto-active, ca şi cum un investitor nu ar putea întreprinde singur această diversificare. O explicaţie ar fi - achiziţia de cripto este mai degrabă de imagine, liderul companiei (de altfel un antreprenor de risc şi inovaţie excepţional) încercând astfel mai degrabă să abată atenţia de la businessul core care pare masiv supraevaluat de piaţă, şi a cărui competitori sunt mai puţin guralivi pe reţele sociale şi mai serioşi cu ceea ce contează la o maşina electrică - convenienţa şi autonomia. Pentru investitorul raţional acest gen de event este un declanşator de vânzare", spune Adrian Mitroi.

În opinia sa, raportul Preţ/Vânzări - adică preţul de piaţă pe un dolar de vânzări este un indicator simplu dar de încredere, bun discriminator între opiniile exagerate temporar ale investitorilor exprimate prin preţul de piaţă şi verdictul dat de consumator, prin vânzări.

"Este important pentru investitor să evite confuzia investiţională între o companie bună şi o investiţie bună. În general, companiile bine administrate şi profitabile managementului şi angajaţilor nu sunt la fel de recunoscătoare investitorilor prin randamentele eficient corelate cu riscul. Ca investitor nu poţi face extra profit sustenabil (cel money-weighted, ponderat la capital) pe ele nici măcar pe event investing (de exemplu la distribuiţii de gratuite sau splitări) cum am văzut de exemplu la Tesla, unde orice splitare a fost un motiv în plus de nou apogeu bursier. Dar faptul că acum 13 ani cu un Bitcoin îţi cumpărai o pizza iar acum o Tesla, este de natură să placă publicului tânăr investitor, care nu mai este dispus şi răbdător la explicaţii economice, el ştie doar de FOMO (n.r. Fear of Missing Out) şi că şi-ar dori să nu (mai) aibă boss niciodată, cel mai probabil ştie el/ea de ce", subliniază instructorul de finanţe comportamentale.

În teorie, ca la orice investiţie, valoarea unei acţiuni este suma prezentă a fluxurilor viitoare de obţinut din deţinere, spune Adrian Mitroi, adăugând că, după observaţiile sale, în medie, cel puţin 2/3 din valoare (pentru firmele generatoare de dividend) şi 4/5 (la cele ce promit doar potenţial de creştere) vine din valoarea terminală (după câţiva ani specificaţi de model, rămâne la final această valoare care se presupune că va creşte uşor şi constant, în perpetuitate). Este vorba despre GFT (greater fool theory) - adică presupunerea că atunci când se va dori vânzarea acţiunii se va găsi un alt investitor mai optimist, care o va cumpăra, chiar dacă între timp a fost stors tot sucul investiţional. Însă, investitorul cu experienţă ştie ce slabă consolare e să pariezi pe ignoranţa competitorilor, spune Adrian Mitroi.

"În concluzie, aş renunţa să mă uit la companii, mai degrabă m-aş uita la politicieni. La faptul că relaţiile politice dintre marile puteri sunt mai reci ca niciodată, că o înlocuire de guvernator în Turcia se măsoară în zeci de procente de pierderi pe liră şi la bursă (Mamma Mia!, cum o să fie la noi?), că Asia Centrală nu mai tranzacţionează deloc dolari, China şi India deja au devenit puteri economice de neoprit iar Africa are toate resursele pe care noi nu le mai avem", ne-a mai spus Adrian Mitroi, care a conchis: "Între timp, bursa îşi vede de mersul ei, însă oamenii şi investitorii nu mai au răbdare, vor să câştige, să vadă lumea, să meargă la scoală şi în parc, să consume, să revină la noul normal".