SUPLIMENT BURSA ALTERNATIVE TRADING / LA FEL CA DEPOZITELE GOSPODĂRIILOR ŞI COMPANIILOR Rata economisirii din ţara noastră a atins recordul istoric, anul trecut

M.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 aprilie 2021

Rata economisirii din ţara noastră a atins recordul istoric, anul trecut

La fel ca în cazul oricărei recesiuni şi ca în mare parte din ţări, criza sanitară şi economică Covid-19 a afectat disproporţionat categoriile sociale din ţara noastră, cu precădere categoria persoanelor cu venituri mici.

Pentru mulţi dintre cei 1,3 milioane de români rămaşi fără loc de muncă (conform datelor privind contractele de muncă suspendate publicate de Ministerul Muncii) în vârful crizei economice, şomajul tehnic a reprezentat singura sursă de venit. În acelaşi timp, categoriile de persoane cu venituri disponibile mai mari au ales să economisească mai mult pentru că au avut de unde: o parte semnificativă din apetitul de consum a fost reprimat în 2020 ca urmare a restricţiilor. Aceşti bani economisiţi s-au dus într-o anumită proporţie şi în investiţii.

Astfel, rata de economisire la nivelul populaţiei ţării noastre a atins recordul istoric în primele nouă luni ale anului pandemic 2020, mai exact un nivel mediu de 16,9%, în creştere cu 2,3% faţă de media anului 2019, conform calculelor lui Andrei Rădulescu, economistul-şef al Băncii Tran­silvania.

Evoluţia a fost convergentă cu cele înregistrate la nivel mondial şi european, fiind influenţată de unda de panică cauzată de pandemie şi de implementarea unui mix relaxat de politici economice fără precedent. Practic, prin blocarea în casă a populaţiei, cheltuielile s-au concentrat pe bunuri esenţiale, într-o primă fază, iar banii au fost economisiţi, în acelaşi timp în care guvernele şi băncile centrale au devenit extrem de generoase din punct de vedere monetar şi fiscal.

O parte din sumele economisite în 2020 de cetăţenii ţării noastre s-au dus şi spre bursă în condiţiile în care numărul de conturi deschise la brokerii locali a crescut semnificativ,.

În Statele Unite, prima economie a lumii, unde investitorii noi de retail au cumpărat acţiuni şi opţiuni chiar şi din banii primiţi drept ajutor financiar de la guvern, rata de economisire la nivelul populaţiei a înregistrat un nivel mediu de 17,1% în intervalul ianuarie-septembrie 2020, de asemenea maxim istoric, în creştere cu 9,6 puncte procentuale raportat la media din anul 2019. În ianuarie, rata de economisire a fost de 20,5%, iar CNBC notează că americanii aveau la finele lunii ianuarie economii de 3,9 trilioane de dolari faţă de 1,38 trilioane în februarie 2020, venitul disponibil fiind majorat şi graţie cecurilor trimise de guvernul federal american.

În acelaşi timp, în zona euro, unde economisirea a fost multă vreme peste cea din România (tendinţă care s-a păstrat şi în 2020), rata de economisire la nivelul populaţiei s-a situat la un nivel mediu de 19,5% în primele nouă luni din 2020, nivel record, în majorare cu 6,7% comparativ cu media din 2019.

Depozitele gospodăriilor şi companiilor nefinanciare au ajuns la peste 86 miliarde de euro în ianuarie

Cele mai recente statistici ale BNR indică continuarea şi accelerarea tendinţei de majorare pentru depozitele neguvernamentale în prima lună a anului curent, spre un maxim istoric, evoluţie influenţată de nivelul ridicat al ratei de economisire şi de politica relaxată de venituri implementată de guvern în anul pandemic. Depozitele reprezintă principalul instrument de economisire la nivelul gospodăriilor şi companiilor.

Astfel, soldul depozitelor neguvernamentale (ale gospodăriilor şi ale companiilor nefinanciare) a crescut cu 0,3% lună/lună şi cu 15,8% an/an, la 422,1 miliarde de lei în ianuarie, echivalentul a peste 86 miliarde de euro.

Cu o singură întrerupere, anul 2009, depozitele gospodăriilor şi ale companiilor (nefinanciare) au avut o creştere permanentă, multipli­cându-se de peste patru ori în ultimul deceniu şi jumătate, de la echivalentul a 19 miliarde de euro, la echivalentul a 67 de miliarde de euro în 2018 şi la echivalentul a 86 miliarde de euro în 2020.

În ianuarie se evidenţiază majorarea depozitelor gospodăriilor şi companiilor nefinanciare denominate în valută cu 0,5% lună/lună şi cu 16,4% an/an la 147,2 miliarde de lei, evoluţie susţinută şi de tendinţa ascendentă pentru cursul EUR/RON. Depozitele în valută reprezintă 34,9% în volumul total al depozitelor gospodăriilor şi companiilor nefinanciare.

De asemenea, depozitele neguvernamentale în lei au crescut cu 0,2% lună/lună şi cu 15,5% an/an, la 274,9 miliarde de lei în ianuarie.

Andrei Rădulescu de la Banca Transilvania estimează că depozitele guvernamentale vor continua să crească în perioada 2021-2023 cu un ritm mediu anual susţinut, de 13,8%, atât pe fondul intrării economiei într-un nou ciclu, cât şi perspectivelor de continuare a procesului de convergenţă economică europeană.

Pilonul II: active de peste 15 miliarde de euro, adică peste 75 de miliarde de lei

La economiile din bănci ale populaţiei se adaugă activele fondurilor de pensii private, în special cele ale Pilonului II în care se varsă lunar, obligatoriu, o contribuţie de 3,75% din salariile a 7,63 milioane de români. Banii nu pot fi scoşi până la pensionare, iar sumele administrate de fondurile Pilon II contribuie la stabilitatea şi dezvoltarea pieţei de capital şi a capitalului românesc, reprezentând o formă de economisire pe termen lung.

Activele Pilonului II au ajuns la finalul lui 2020 la 15,4 miliarde de euro după un randament investiţional de 6,19% în anul pandemic. Per total, în întreaga durată de viaţă a fondurilor Pilon II, care au fost înfiinţate în 2008, câştigul net pentru participanţi s-a ridicat, la finele anului trecut, în termeni monetari, de 3,5 miliarde de euro.

În acest an, doar din contribuţia obligatorie, conform legii bugetului pe 2021, ar urma să intre în administrarea Pilonului II suma de 9,75 miliarde de lei.

De menţionat şi activele fondurilor facultative Pilon III, care au trecut la finele lui ianuarie de trei miliarde de lei, după ce au pornit anul pandemic 2020 cu active în valoare de 2,5 miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Fondurile de pensii cumpara titluri de stat cu bani de la stat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb