SUPRASUBSCRIERE DE PESTE 3 ORI Investitorii mici şi-au făcut treaba la oferta Electrica

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 iunie 2014

Investitorii mici şi-au făcut treaba la oferta Electrica

Actualizare 15:55 Amendamentul la prospect prevede corectarea unor inadvertenţe în traducere

Segmentul acţiunilor cu discount, subscris 1.381%, până vineri

Au mai rămas 2,23 milioane de acţiuni garantate

În cadrul Amendamentului la Prospect, printre altele, s-au corectat anumite neconcordanţe în traducere între versiunile în limba română şi cea în limba engleză ale Prospectului Iniţial.

Acolo unde există o corectură realizată doar în versiunea în limba română a Prospectului Iniţial, paragraful relevant în limba engleză din Prospectul Iniţial nu a fost modificat, ci inclus în versiunea în limba engleză a acestui Amendament la Prospect cu scopul de a asigura concordanţa dintre versiunile în limbile română şi engleză ale Amendamentului la Prospect.

În mod similar, acolo unde o corectură s-a realizat doar la versiunea în limba engleză a Prospectului Iniţial, paragraful relevant în limba română Prospectul Iniţial nu a fost modificat, ci inclus în versiunea în limba română a acestui Amendament la Prospect cu scopul de a asigura concordanţa dintre versiunile în limbile română şi engleză ale Amendamentului la Prospect.

------

Micii investitori au luat cu asalt oferta "Electrica", în primele cinci zile în care beneficiau de un discount de 5% faţă de preţul final. Per total, tranşa mică (7% din ofertă) a înregistrat subscrieri de 40,9 milioane de acţiuni, fiind suprasubscrisă de 3,3 ori.

Această secţiune a ofertei este însă împărţită în două - un segment pe care se înregistrează ordine de până în 1.000 de acţiuni/investitor, care beneficiază de alocare garantată, dar nu şi de reducerea de preţ, şi altul dedicat subscrierilor cu discount.

Statul oferă alocarea garantată în limita a 10 milioane de acţiuni, pe principiul primul venit, primul servit.

Până vineri, au fost "adjudecate" 7,76 milioane de acţiuni garantate, investitorii bătându-se mai mult pe cele 2,4 milioane de titluri cu discount, plasând pentru acestea ordine de 33,20 milioane de lei (1381%), potrivit datelor oferite de "Estinvest".

Distribuirea acţiunilor cu discount se va face pro-rata, în funcţie de cerere şi de numărul de acţiuni subscrise prin ordinele pentru pachetul garantat de până la 1.000 de titluri.

Pe tranşa investitorilor mari (8% din ofertă), au fost înregistrate, până vineri, ordine de 5,19 milioane de acţiuni, acoperind în proporţie de 36,64% oferta.

Investitorii individuali au plasat subscrierile la preţul de 13,5 lei/unitate.

Preţul final va fi stabilit după încheierea ofertei, când vor fi cunoscute şi subscrierile pe tranşa investitorilor instituţionali, unde sunt disponibile 150,61 milioane de acţiuni, sau 85% din titlurile scoase la vânzare. Aceştia pot subscrie acţiuni Electrica în intervalul de preţ 11-13,5 lei/unitate.

Ultima zi de subscriere este miercuri, 25 iunie, iar listarea ar putea avea loc la începutul lunii iulie.

Alocarea pentru investitorii de retail poate fi suplimentată cu până la 5%, de la 15% la 20% din acţiunile disponibile în ofertă, în funcţie de cerere.

Statul vrea să transfere către investitori privaţi 51% din acţiunile Electrica prin oferta publică iniţială, operaţiune prin care compania ar urma să atragă minimum 435 milioane euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb