SURSE CITATE DE BLOOMBERG: Credit Suisse analizează înlăturarea directorului său executiv chiar anul acesta

A.V.
Internaţional / 14 mai 2022

Thomas Gottstein, directorul executiv al Credit Suisse

Thomas Gottstein, directorul executiv al Credit Suisse

Oficialul băncii elveţiene pierde încrederea unor membri ai board-ului

Consiliul de administraţie al Credit Suisse Group AG a purtat discuţii în fază incipientă cu privire la potenţiala înlocuire a directorului executiv Thomas Gottstein, după o serie de scandaluri şi rateuri, spun surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg.

O schimbare la vârful băncii ar putea avea loc încă din acest an, au menţionat sursele, adăugând că în timp ce consiliul de administraţie continuă să-şi exprime public sprijinul pentru Gottstein, unii membri ai board-ului sunt din ce în ce mai îngrijoraţi că acesta nu se ocupă de problemele băncii.

La un an de la prăbuşirea Archegos Capital Management, care a provocat pierderi de aproximativ 5,5 miliarde de dolari Credit Suisse, banca face eforturi ca să treacă peste o serie de avertismente de profit şi alte probleme care au erodat încrederea investitorilor, au slăbit afacerile-cheie şi au provocat un exod de talente din instituţia financiară, notează Bloomberg. Chiar dacă Gottstein a moştenit o serie de probleme ale bănci atunci când şi-a preluat funcţia, cei nemulţumiţi din board spun că echipa sa ar fi trebuit să gestioneze mai bine riscurile Archegos şi să ţină cont mai mult de semnele de avertizare.

"Nu comentăm zvonuri şi speculaţii", a transmis Credit Suisse cu privire la informaţia publicată de Bloomberg, menţionând: "Preşedintele şi-a exprimat în mod clar susţinerea pentru Thomas Gottstein. Nu s-a schimbat nimic în acest sens".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb