Surse: Visa şi Mastercard propun reducerea unor comisioane, ca să scape de amenzi

Ziarul BURSA #Internaţional / 26 noiembrie 2018

Surse: Visa şi Mastercard propun reducerea unor comisioane, ca să scape de amenzi

Visa şi Mastercard s-au oferit să diminueze comisioanele plătite de comercianţi pentru plăţile cu cardul efectuate de turişti în Uniunea Europea-nă, în încercarea de evita să fie nevoite să plătească amenzi la finalul unei investigaţii în derulare a Comisiei Europene, au declarat, săptămâna trecută, pentru Reuters, surse apropiate situaţiei.

Potrivit surselor, chiar şi după reducere, comisioanele plătite de comercianţi atunci când acceptă plata cu cardul, o sursă de venituri pentru bănci, vor fi mai mari decât comisioanele care se aplică celor care au carduri UE. Comisia Europeană se luptă de aproape un deceniu pentru a reduce aşa-numitele comisioane de interchange şi a încuraja tranzacţiile transfrontaliere şi comerţul online. Autorităţile americane au descurajat şi ele astfel de practici.

Comercianţii susţin că aşa-numitele comisioane de interchange sunt costuri ascunse, iar companiile de carduri au plătit miliarde de dolari pentru a pune capăt unor acţiuni colective în justiţie.

În cazul Visa, iniţial dosarul a vizat compania Visa Europe, care a fost preluată de Visa Inc în luna iunie 2016. Comisia Europeană susţine că acele comisioane percepute comercianţilor atunci când acceptă cardurile Visa emise în afara UE ar duce la creşterea preţurilor bunurilor şi serviciilor pentru toţi consumatorii. În cazul Mastercard, compania este acuzată că are reguli care blochează băncile dintr-o ţară membră UE să ofere comisioane de interchange mai mici unui retailer dintr-o altă ţară membră.

Mastercard a fost avertizat că ar putea să îi fie impusă o amendă de peste un miliard de dolari dacă va fi găsit vinovat că a încălcat legislaţia antitrust, dar amenda ar putea fi mai mică dacă se ajunge la o soluţie amiabilă, conform Agerpres. Executivul comunitar poate impune amenzi echivalente cu până la 10% din cifra de afaceri globală a unei companii.

Potrivit surselor, în prezent, Comisia vrea să obţină opiniile comercianţilor şi organizaţiilor care protejează drepturile consumatorilor înainte de a decide dacă va accepta sau nu oferta Visa şi Mastercard. Comentariile negative ar putea duce la solicitarea unor reduceri mai mari ale comisioanelor.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb