Compania Tarom confirmă faptul că o aeronavă aparţinând companiei s-a întors astăzi pe aeroportul de la Budapesta după 5 minute de zbor.
"Tarom confirmă faptul că aeronava RO 236 care a decolat de la Budapesta la ora 13:12 UTC cu destinaţia Bucureşti, s-a întors la aeroportul Budapesta după 5 minute de zbor datorită unei semnalizări necorespunzătoare la motorul numărul 2", se arată într-un comunicat al companiei transmis redacţiei.
Potrivit sursei citate, echipajul a acţionat conform procedurilor standard în această situaţie şi a aterizat "în deplină siguranţă" pe aeroportul din Budapesta.
De asemenea, pasagerii au fost debarcaţi, în siguranţă, şi sunt asistaţi de către reprezentanţii companiei.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a anunţat, într-o postare pe Facebook, că avionul în care se afla şi care a decolat de la Budapesta pentru a ajunge la Bucureşti a avut probleme în aer, piloţii fiind nevoiţi să readucă aeronava la sol la circa cinci minute după decolare.
Borboly Csaba a declarat ulterior, pentru Agerpres, că la cinci minute de la decolare, avionul aflat deja deasupra norilor s-a umplut cu fum şi atunci a observat că una dintre elice s-a oprit.